Premierul Viorica Dăncilă, aflată în vizită în Israel, a primit ”Crucea Sfântului Mormânt”, cea mai înalta distincţie a Patriarhiei Ierusalimului, la întâlnirea cu Patriarhul Ierusalimului, Teophilos al III-lea, conform Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Discuţiile au evidenţiat bunele relaţii dintre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi Patriarhia Ierusalimului, precum şi teme de interes care vizează promovarea toleranţei şi a dialogului interconfesional, combaterea stereotipurilor negative şi periculoase cu privire la religii, rase sau sexe, precum şi situaţia de securitate a creştinilor în regiunile aflate în conflict, în special din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Premierul român a apreciat faptul că se asigură permanent accesul pelerinilor români la Locurile Sfinte", arată Guvernul într-un comunicat de presă.

Întrevederea premierului Dăncilă cu Patriarhul Ierusalimului a fost urmată de o scurtă vizită la Biserica Sfântului Mormânt.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Tot joi, Dăncilă a avut o întâlnire şi cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bacău, că vizita în Israel a premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este plină de ciudăţenii, fără mandat şi îl îngrijorează secretomania cu care a fost organizată. ”Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei”, a comentat preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.