România respectă cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor de produse militare, standarde cuprinse în legislaţia internă, în care sunt reflectate angajamentele internaţionale asumate ca membru al UE, NATO, ONU şi OSCE, precum şi ca stat parte la Tratatul privind comerţul cu arme (ATT), precizează MAE în legătură cu ancheta Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) şi Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), potrivit căreia mai multe ţări est-europene, inclusiv România, au vândut în ultimii ani arme în valoare de 1,2 miliarde de euro ţărilor din Orientul Mijlociu despre care se ştie că le trimit în Siria.