Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile malteze au revizuit condiţiile de intrare în Republica Malta, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19. Conform noilor condiţii, intrate în vigoare la data de 13 decembrie 2020, România a fost inclusă pe lista statelor/zonelor cu cod portocaliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Potrivit informaţiilor comunicate public de autorităţile malteze, începând cu data de 13 decembrie a.c., persoanele care sosesc în Republica Malta din statele/zonele cu cod portocaliu, inclusiv România, trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat. MAE recomandă ca documentul care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu SARS-CoV-2 să fie redactat în limba engleză, având în vedere că autorităţile malteze nu au precizat informaţii suplimentare cu privire la acest aspect”, transmite MAE.

În situaţia neprezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, persoanele care sosesc din state/zone cu cod portocaliu au obligaţia fie de a efectua un test la momentul intrării în Republica Malta, fie de a se supune măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, cu suportarea de către persoana în cauză a costurilor aferente testării sau carantinării, după caz. 

Sunt exceptate de la măsura prezentării testului PCR persoanele care deţin un document de identitate maltez şi cele care au rezidenţa pe teritoriul maltez.

Totodată, persoanele care sosesc în Republica Malta trebuie să completeze două formulare, Declaraţia Călătorului – Travel Declaration Form şi Formularul de localizare a pasagerului – Passenger Locator Form. Acestea sunt disponibile la: https://www.maltairport.com/declarationforms/.

Informaţii suplimentare privind condiţiile de călătorie în Republica Malta pot fi consultate la: https://www.maltairport.com/covid19/.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39.095.537.909 şi +39 095 536 139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al oficiului consular: +39 320 965 3137.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51947, https://catania.mae.ro/ şi www.mae.ro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.