Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la dezbaterile din plenul Parlamentului European, că "nu funcţionarii şi diplomaţii României au făcut, au realizat preşedinţia", subliniind că "Preşedinţia a fost condusă de Guvernul României". Ea a făcut aceste afirmaţii după ce europarlamentarul Dragoş Tudorache a afirmat că preşedinţia rotativă a fost una a contrastelor, întrucât la nivel tehnic, funcţionarii şi diplomaţii români au reuşit să finalizeze 90 de dosare, dar nu acelaşi lucru poate fi spus despre eşalonul politic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viorica Dăncilă a spus, la dezbaterile din plenul Parlamentului European, că România a deţinut preşedinţia rotativă într-o perioadă cu provocări pe care Uniunea Europeană nu le-a mai avut, referindu-se la Brexit, la alegerile europene care au făcut ca activitatea să se desfăşoare în o sută de zile.

"(...) eu cred că România a făcut paşi înainte şi într-adevăr, domnule vicepreşedinte, pentru România este un motiv de sărbătoare, este un motiv de sărbătoare pentru întregul popor, pentru toţi cei care cred în România şi pentru toţi cei care vor să reprezinte România cu demnitate. Este adevărat că puteam să facem mai multe lucruri (...)", a afirmat Dăncilă.

Ea i-a răspuns în mod special europarlamentarului Dragoş Tudorache.

"Nu funcţionarii şi diplomaţii României au făcut, au realizat preşedinţia. Preşedinţia a fost condusă de Guvernul României, la fiecare reuniune ministrul a prezidat lucrările, a fost o foarte bună cooperare pentru care i-am felicitat pe experţii noştri, pe toţi cei care s-au implicat, pe toţi cei care au acţionat cu adevărat pentru România, şi nu împotriva României. Cu câteva minute înainte mă întreba cineva: credeţi că eurodeputaţii români vor fi uniţi în a aduce un plus de imagine României? Şi atunci am spus da, acum plec dezamăgită, cu oamenii ca dvs nu vom aduce un plus României. Lăsaţi să rezolvaţi problemele acasă, nu veniţi cu ele în Parlamentul European, pentru că aceste lucruri nu aduc un plus de imagine ţării noastre", a afirmat Dăncilă.

Anterior, Dragoş Tudorache a spus că funcţionarii şi diplomaţii români au reuşit să finalizeze 90 de dosare în timpul preşedinţiei rotative.

"Prima Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene a fost una a contrastelor. La nivel tehnic, funcţionarii şi diplomaţii români au reuşit să finalizeze 90 de dosare legislative şi non-legislative. De aceea, vreau să-i felicit pe profesioniştii din spatele scenei, cei care primesc mult prea rar cuvântul «Mulţumesc», pentru munca depusă în aceste şase luni. Nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre eşalonul politic al acestei preşedinţii. Cu regret trebuie să spun că actualul guvern de la Bucureşti a fost mult prea preocupat de problemele liderilor săi decât să asigure o preşedinţie ambiţioasă", a spus Dragoş Tudorache, adăugând că aceasta a fost dublată de o retorică antieuropeană, care a fost însă drastic sancţionată de alegători la votul din 26 mai.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.