Auchan susţine viitorii campioni ai ciclismului european la Cheile Grădiştei, gazda Campionatului European de MTB pentru Tineret

Auchan susţine viitorii campioni ai ciclismului european la Cheile Grădiştei, gazda Campionatului European de MTB pentru Tineret

În perioada 22–26 iulie 2026, Auchan vă invită la Campionatul European de MTB pentru Tineret, organizat în premieră în România, la Cheile Grădiştei, din judeţul Braşov. Evenimentul, dedicat tinerilor ciclişti cu vârste între 13 şi 16 ani, este realizat de Federaţia Română de Ciclism şi aduce în prim-plan susţinerea sportului, a mişcării în aer liber şi a noilor generaţii de sportivi.

Competiţia aduce la start peste 750 de tineri ciclişti din Europa şi este aşteptat să atragă peste 2.000 de spectatori, antrenori, membri ai echipelor tehnice şi reprezentanţi ai federaţiilor naţionale, transformând Resort Cheile Grădiştei, din judeţul Braşov, într-un adevărat festival al mountain biking-ului european. Programul competiţional include probele de contratimp individual, Team Relay, Short Track şi Cross-Country Olympic, adaptate categoriilor de vârstă 13–14 ani şi 15–16 ani.

Campionatul European de MTB pentru Tineret are loc într-un context favorabil pentru ciclismul românesc. România este considerată una dintre cele mai ofertante destinaţii pentru mountain biking din sud-estul Europei, datorită reliefului variat, peisajelor montane şi traseelor naturale dedicate acestui sport.

În 2025, ciclismul montan din România a înregistrat peste 1.000 de sportivi licenţiaţi şi mai mult de 60 de competiţii oficiale, iar calendarul Federaţiei Române de Ciclism include în acest an aproape 100 de evenimente. Interesul pentru ciclism este în creştere, atât la nivel de performanţă, cât şi în zona de evenimente de masă, unde tot mai mulţi copii, tineri şi adulţi descoperă bicicleta ca formă de mişcare, recreere şi conexiune cu natura.

Astfel, după organizarea primului Campionat European de Mountain Bike din România, în 2024, ţara noastră scrie un nou capitol în ciclismul continental. Cheile Grădiştei devin din nou un reper pentru MTB-ul european, oferind un cadru natural spectaculos, trasee provocatoare şi o infrastructură potrivită pentru competiţii de nivel internaţional. Pentru cei care ajung la Cheile Grădiştei în zilele competiţiei, spectacolul este garantat: trasee montane, ritm intens, emoţia starturilor, finaluri disputate şi public aproape de sportivi.

În plus, faptul că o parte din Festivalul Olimpic de Tineret European 2027 se va desfăşura tot la Cheile Grădiştei confirmă potenţialul acestei destinaţii pentru sportul european de tineret.

Auchan România, alături de tinerii sportivi

Implicarea Auchan în susţinerea Campionatului European de MTB pentru Tineret continuă direcţia prin care retailerul investeşte în sport, în stil de viaţă activ şi în proiecte care aduc oamenii împreună prin intermediul sportului. Această susţinere se înscrie într-un angajament mai amplu al Auchan faţă de ciclism, consolidat şi prin parteneriatul de lungă durată cu Federaţia Română de Ciclism pentru Turul României, competiţie pe care retailerul o susţine din 2019 în calitate de partener co-organizator.

Pentru Auchan, susţinerea ciclismului înseamnă sprijinirea unui ecosistem mai larg: tineri sportivi, comunităţi locale, familii, antrenori, voluntari şi publicul care descoperă bucuria de a fi activ. De la Turul României, care pune în mişcare oraşe şi comunităţi din întreaga ţară, până la Campionatul European de MTB pentru Tineret, dedicat noii generaţii de sportivi, aceste evenimente au puterea de a inspira copiii şi adolescenţii să facă sport, de a promova un stil de viaţă sănătos şi de a arăta că performanţa începe, de multe ori, cu un prim pas făcut în familie, în natură sau într-o comunitate care încurajează mişcarea.

Prin acest parteneriat, Auchan îşi continuă angajamentul de a susţine iniţiative care promovează sănătatea, educaţia prin sport şi implicarea în comunitate, contribuind la dezvoltarea ciclismului şi la creşterea vizibilităţii României ca destinaţie pentru evenimente sportive internaţionale.

Programul competiţiei

Miercuri, 22 iulie – Proba de contratimp individual, toate vârstele
Joi, 23 iulie – Proba de Team Relay, toate vârstele
Vineri, 24 iulie – Proba de Short Track, toate vârstele
Sâmbătă, 25 iulie – Proba de Cross-Country Olympic, categoriile 13–14 ani
Duminică, 26 iulie – Proba de Cross-Country Olympic, categoriile 15–16 ani

Publicul este invitat să participe şi să susţină tinerii sportivi pe durata celor cinci zile de competiţie, într-un cadru montan spectaculos, potrivit atât pentru pasionaţii de ciclism, cât şi pentru familiile care vor să petreacă timp în aer liber.

Mai multe informaţii despre eveniment sunt disponibile pe pagina oficială: https://federatiadeciclism.ro/euroyouth/.

(Articol susţinut de Auchan)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră