Părinţii palestinieni se tem pentru viaţa copiilor lor la şcoală, pe fondul intensificării atacurilor coloniştilor

Părinţii palestinieni se tem pentru viaţa copiilor lor la şcoală, pe fondul intensificării atacurilor coloniştilor

Părinţii palestinieni se tem pentru viaţa copiilor lor la şcoală, pe fondul intensificării atacurilor coloniştilor. Şase persoane, printre care trei elevi ai şcolii, au fost ucise în al-Mughayyir anul acesta, una dintre ele, Aws al-Naasan, în vârstă de 14 ani, fiind împuşcată mortal în faţa porţilor şcolii, în luna aprilie, relatează BBC.

În prima zi a noului an şcolar palestinian, directorul şcolii de băieţi din al-Mughayyir a ajuns la serviciu înainte de răsărit, trecând pe lângă gardul de sârmă ghimpată proaspăt instalat şi porţile întărite ale şcolii, în timp ce soarele începea să se strecoare printre măslinii din jurul satului, situat adânc în Cisiordania ocupată.

„Ne este frică”, mi-a spus Bassam al Assaf. „Elevii sunt speriaţi, iar părinţii lor sunt speriaţi.”

Şase persoane, printre care trei elevi ai şcolii, au fost ucise în al-Mughayyir anul acesta, într-un val de violenţă legată de colonişti împotriva palestinienilor. Una dintre ele, Aws al-Naasan, în vârstă de 14 ani, a fost împuşcată mortal de un colonist în faţa porţilor şcolii, în luna aprilie.

„Eram în sala de clasă când doi elevi mici au venit în fugă să-mi spună că erau colonişti lângă zidul şcolii”, îşi aminteşte profesorul de engleză Waheed Abu Naem, al cărui frate, Jihad, a fost şi el ucis de un soldat israelian în acelaşi atac.

Waheed a spus că încerca să-i aducă pe elevi în siguranţă în interiorul porţii şcolii când colonistul a tras în direcţia lor. Imaginile filmate cu telefonul mobil arată momentul în care Aws a fost împuşcat.

„Când l-am întors pe spate, am văzut mult sânge curgându-i din nas şi din gură, iar glonţul era în capul lui”, a spus Waheed. „L-am pierdut.”

El mi-a povestit că gloanţele continuau să lovească clădirea şcolii, în timp ce elevii se ascundeau în spatele pereţilor sălilor de clasă sau stăteau întinşi pe podea.

Armata israeliană a declarat într-un comunicat la momentul respectiv că s-au aruncat pietre asupra unei maşini în care se aflau „civili, inclusiv un soldat din rezervă”, şi că acesta a coborât din vehicul şi a tras asupra suspecţilor.

Presa israeliană a relatat că soldatul din rezervă a fost ulterior suspendat din funcţie şi că s-a deschis o anchetă.

De atunci, numărul victimelor a crescut odată cu temerile părinţilor.

În cursul verii, alţi doi elevi au fost împuşcaţi mortal de forţele israeliene în timpul atacurilor şi incursiunilor coloniştilor în sat, alături de un tânăr de 19 ani care tocmai ieşise de la şcoală. În ambele cazuri, armata israeliană a afirmat că forţele sale au ripostat împotriva instigatorilor „unei revolte violente”.

Cu trei bănci goale în sălile de clasă, unii părinţi s-au arătat reticenţi să-şi trimită copiii înapoi la şcoală pentru noul an şcolar.

Şcoala se află chiar la marginea satului Al-Mughayyir, un sat izolat situat la nord-est de Ramallah, din ce în ce mai înconjurat de avanposturi ale coloniştilor evrei şi blocat în mod regulat de forţele israeliene, care instalează frecvent un punct de control improvizat la intrare.

Bassam al-Assaf a instalat un gard lung din sârmă ghimpată în jurul incintei şi a întărit porţile şcolii, pentru a încerca să-i liniştească pe părinţi. Echipajele de ambulanţă sunt acum staţionate pe drumul din faţa şcolii, iar mai mulţi părinţi s-au oferit voluntari să aştepte toată ziua în faţa şcolii, ca măsură suplimentară de protecţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor