Ţuca Zbârcea & Asociaţii a asigurat reprezentarea juridică WTE Wassertechnik GmbH, unul dintre liderii europeni în domeniul infrastructurii de apă, în atribuirea a două contracte de lucrări aferente aducţiunii Cluj – Sălaj, în valoare totală de aproape 60,6 milioane de euro (300 milioane lei).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aducţiunea Cluj – Sălaj este considerată ca fiind probabil cea mai lungă aducţiune de apă potabilă din România, cu o lungime de peste 100 de kilometri şi o importanţă majoră în asigurarea apei potabile de o excelentă calitate pentru locuitorii celor două judeţe. Până la 85% din investiţie este finanţată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Atribuirea contractelor de lucrări a presupus, fiecare, câte două suite de litigii, desfăşurate cu celeritate în faţa CNSC/Curţii de apel competente. Subsecvent, compania germană a obţinut admiterea pretenţiilor sale, autoritatea contractantă procedând la declararea ei câştigătoare şi semnarea contractelor.

În faţa instanţelor de judecată, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a asigurat reprezentarea WTE Wassertechnik GmbH printr-o echipă de avocaţi coordonată de Dan Cristea, Partener. 

„Un proiect pe care îl considerăm cu adevărat complex. El dovedeşte, pe de o parte, importanţa deosebită pe care o are echipa de specialişti ai clientului în a explica împrejurările tehnice relevante, şi pe de altă parte provocarea echipei de avocaţi în a structura aceste explicaţii în nişte teme mari de drept. Pe lângă calitatea şi claritatea motivărilor primate, remarc şi celeritatea soluţionării proceselor: spre exemplu, plângerile au fost soluţionate în mai puţin de o lună de zile de la momentul înregistrării, ceea ce infirmă încă o dată teza nefondată conform căreia litigiile ar fi de fapt cauza întârzierilor în procedurile de atribuire”, a declarat Dan Cristea.

Echipa de litigii şi arbitraje a Ţuca Zbârcea & Asociaţii este una dintre cele mai titrate din România, potrivit ghidurilor juridice internaţionale – Chambers & Partners, Legal 500 şi Global Arbitration Review (GAR), care plasează Ţuca Zbârcea & Asociaţii în fruntea plutonului firmelor de avocatură specializate în soluţionarea diferendelor. 

De asemenea, în recunoaşterea activităţii din 2020 şi 2021, echipei de litigii şi arbitraje i-a fost acordat premiul „Firma de Avocatură a Anului din România în domeniul: Litigii şi Arbitraje”, reprezentând una dintre cele mai prestigioase distincţii conferite de Benchmark Litigation Europe (publicaţie a Euromoney Legal Media Group). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.