Tot mai mulţi angajatori români se confruntă cu dificultăţi în recrutarea forţei de muncă locale, motiv pentru care soluţia angajării cetăţenilor străini, în special din afara Uniunii Europene, devine tot mai frecventă. Cu toate acestea, procesul de obţinere a avizului de muncă pentru un cetăţean non-UE implică o serie de etape şi documente care, dacă nu sunt bine înţelese, pot duce la întârzieri sau chiar la respingerea cererii.
Ce este avizul de muncă şi de ce este necesar?
Avizul de muncă este documentul emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, care permite unui cetăţean străin din afara UE să lucreze legal în România. Fără acest document, străinul nu poate obţine permisul de şedere în scop de muncă şi, prin urmare, nu poate fi angajat legal.
Care sunt condiţiile esenţiale pentru obţinerea avizului?
· Angajatorul trebuie să fie persoană juridică înregistrată în România.
· Postul oferit trebuie să fie publicat în prealabil la ANOFM, iar rezultatul selecţiei să arate că nu s-au găsit candidaţi potriviţi din România sau UE.
· Contractul de muncă oferit trebuie să respecte salariul minim legal pentru lucrători permanenţi sau specificul din legislaţie pentru alte categorii (ex. lucrători înalt calificaţi).
· Cetăţeanul străin trebuie să aibă cazier judiciar curat şi o stare de sănătate corespunzătoare.
Care sunt paşii principali?
1. Publicarea locului de muncă la ANOFM şi obţinerea Adeverinţei privind lipsa candidaţilor eligibili.
2. Pregătirea dosarului de aviz – care include printre altele: copie după certificatul de înmatriculare al angajatorului, certificatul de atestare fiscală al angajatorului, paşaportului străinului şi cazierul acestuia, oferta fermă de angajare, fişa postului, etc.
3. Depunerea cererii la Inspectoratul General pentru Imigrări – doar după o programare online prealabilă.
4. Aşteptarea soluţionării – termenul legal este de 30 zile, dar adesea acesta este depăşit/prelungit.
5. Transmiterea avizului către străin – acesta îl va folosi pentru obţinerea vizei de lungă şedere în scop de muncă, la consulatul României din ţara de origine.
Ce riscuri implică o documentaţie incompletă sau greşită?
O cerere incompletă sau greşit întocmită duce adesea la respingerea avizului şi reînceperea întregului proces. În plus, întârzierile pot afecta serios activitatea angajatorului, mai ales în industriile sezoniere sau cu deficit de personal.
Recomandare: colaborarea cu un avocat specializat
Procesul birocratic poate părea anevoios, mai ales pentru angajatorii care nu sunt familiarizaţi cu legislaţia privind imigraţia. Un avocat cu experienţă în dreptul imigrării poate oferi asistenţă completă: de la pregătirea documentelor, până la comunicarea cu autorităţile şi reprezentarea în eventuale contestaţii.
Cabinetul de Avocat Nuţă Alexandru oferă sprijin juridic angajatorilor care doresc să angajeze cetăţeni non-UE, acoperind toate etapele procedurii, de la documentaţia iniţială până la obţinerea avizului de muncă.
Un material realizat in parteneriat cu Avocat.ro

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.