În mediul de afaceri românesc, litigiile sunt adesea percepute ca fiind inevitabile. Neexecutarea contractelor, întârzierile la plată, conflictele dintre asociaţi sau disputele cu furnizorii sunt considerate riscuri inerente oricărei activităţi economice.
În realitate, o parte semnificativă dintre procesele în care sunt implicate companiile nu apar din cauza unor situaţii excepţionale, ci ca urmare a unor greşeli previzibile şi, de cele mai multe ori, evitabile.
Experienţa practică arată că multe societăţi comerciale nu pierd procese pentru că nu au dreptate, ci pentru că nu reuşesc să îşi dovedească dreptatea. Diferenţa este esenţială şi reprezintă una dintre cele mai costisitoare lecţii pe care mediul de afaceri le învaţă.
Una dintre cele mai frecvente cauze ale litigiilor comerciale este utilizarea unor contracte incomplete, redactate superficial, neadaptate realităţilor respectivei colaborări comerciale sau preluate din modele standard.
Mulţi antreprenori acordă atenţie preţului, termenelor şi obiectului contractului, dar ignoră aspecte precum procedura de soluţionare a disputelor, penalităţile de întârziere, garanţiile, condiţiile de reziliere sau de denunţare a contractului ori modalitatea de comunicare între părţi.
Problemele apar atunci când relaţia contractuală se deteriorează. În lipsa unor prevederi clare, instanţa este chemată să interpreteze ceea ce părţile au omis să reglementeze. De cele mai multe ori, această interpretare nu coincide cu aşteptările niciuneia dintre ele.
Paradoxal, multe litigii costă de zeci sau chiar sute de ori mai mult decât ar fi costat redactarea profesionistă a contractului încă de la început.
O altă eroare frecventă este aceea că în numeroase companii, decizii importante sunt luate telefonic, instrucţiunile sunt transmise verbal, modificările contractuale sunt convenite prin conversaţii informale, recepţia lucrărilor se face fără Procese-verbale, şi alte asemenea. Atunci când apare un litigiu, aceste practici devin o vulnerabilitate majoră.
În faţa instanţei, convingerile şi amintirile nu reprezintă probe. Judecătorul analizează documente, corespondenţă, înscrisuri şi alte mijloace de probă prevăzute de lege. O companie care nu şi-a documentat activitatea poate ajunge în situaţia de a nu putea demonstra fapte care, în realitate, au avut loc.
În multe cazuri, diferenţa dintre câştigarea şi pierderea unui proces constă, de exemplu, într-un singur e-mail, un Proces-verbal semnat sau o confirmare de primire.
Multe litigii nu apar brusc. Ele sunt precedate de luni întregi de tensiuni, întârzieri, neînţelegeri şi avertismente. Cu toate acestea, numeroase companii aleg să ignore semnalele de alarmă.
Facturile neachitate se acumulează. Termenele contractuale sunt depăşite repetat. Partenerii comerciali evită comunicarea. Obligaţiile asumate sunt executate doar parţial.
În loc să trateze aceste situaţii ca pe riscuri juridice şi comerciale, unele firme speră că problema se va rezolva de la sine.
De cele mai multe ori, efectul este invers. Cu cât intervenţia este mai târzie, cu atât opţiunile de negociere se reduc, iar probabilitatea şi costurile unui eventual litigiu cresc.
De regulă, relaţiile comerciale funcţionează încă într-o măsură semnificativă pe baza relaţiilor personale şi a încrederii reciproce. Încrederea este importantă, dar nu poate înlocui disciplina contractuală.
Numeroase litigii apar între foşti parteneri de afaceri, prieteni sau colaboratori care, la începutul relaţiei, au considerat că formalităţile juridice sunt inutile. Atunci când interesele economice încep să diverge, lipsa unor reguli clare devine sursa principală a conflictului.
Contractele nu sunt redactate pentru momentele în care părţile se înţeleg bine. Ele există pentru situaţiile în care relaţia se deteriorează.
Transformarea digitală a modificat profund modul în care companiile comunică şi îşi desfăşoară activitatea. În prezent, o mare parte a relaţiilor comerciale se desfăşoară prin e-mail, platforme digitale sau aplicaţii de mesagerie.
Cu toate acestea, multe firme nu au politici clare privind arhivarea şi conservarea informaţiilor. Documente importante sunt şterse accidental, conversaţii relevante dispar odată cu schimbarea dispozitivelor, iar accesul la date nu mai poate fi recuperat.
În contextul actual, gestionarea probelor electronice nu mai reprezintă o problemă tehnică, ci una juridică şi economică, care poate înclina decisiv balanţa într-un eventual litigiu.
O altă greşeală frecventă constă în evaluarea unui litigiu exclusiv prin prisma convingerii că „avem dreptate”.
Instanţele nu soluţionează conflictele pe baza percepţiilor morale ale părţilor, ci în funcţie de normele juridice aplicabile şi de probele administrate.
Există situaţii în care o companie are argumente solide, dar nu dispune de instrumentele juridice necesare pentru a le proba şi valorifica în instanţă.
În acelaşi timp, există şi cazuri în care o poziţie juridică aparent vulnerabilă este consolidată printr-o documentare riguroasă şi o strategie procesuală bine construită. Succesul într-un litigiu nu depinde exclusiv de existenţa dreptului, ci şi de capacitatea de a-l demonstra.
Pentru multe companii, costul unui litigiu este evaluat exclusiv prin raportare la taxele judiciare şi la onorariile avocaţilor.
În realitate, costurile indirecte sunt adesea mult mai mari. Un litigiu consumă timp managerial, afectează relaţiile comerciale, generează stres, incertitudine şi poate bloca resurse financiare importante pentru perioade îndelungate.
În unele situaţii, chiar şi o victorie în instanţă poate reprezenta un rezultat economic nesatisfăcător dacă procesul durează ani de zile, iar recuperarea efectivă a creanţei rămâne dificilă. Din această perspectivă, cea mai profitabilă strategie juridică este, de regulă, prevenţia.
În mediul de afaceri modern, avantajul competitiv nu mai este determinat exclusiv de capacitatea unei companii de a genera venituri, ci şi de abilitatea acesteia de a gestiona riscurile.
Cele mai multe litigii nu sunt rezultatul unor împrejurări excepţionale, ci al unor erori repetitive: contracte incomplete, redactate superficial, insuficient negociate, lipsa documentării raporturilor comerciale, reacţii întârziate şi o atenţie redusă acordată prevenirii conflictelor.
Pentru companii, întrebarea relevantă nu este câte procese pot câştiga, ci câte procese pot evita. Iar într-un context economic tot mai competitiv, procesele care nu mai ajung niciodată în instanţă sunt, de cele mai multe ori, cele mai valoroase victorii.
Există o iluzie greşită în mediul de afaceri: aceea că procesele se câştigă în sala de judecată. În realitate, cele mai multe procese sunt câştigate sau pierdute cu mult înainte de a fi înregistrate pe rolul instanţelor.
Ele se câştigă atunci când contractele sunt redactate cu grijă. Când relaţiile comerciale şi deciziile importante sunt documentate corespunzător. Când riscurile sunt identificate la timp şi când orgoliul nu este lăsat să înlocuiască raţiunea economică.
Judecătorul vede doar ultimele capitole ale unei poveşti. Primele capitole sunt scrise de antreprenori, manageri şi consultanţi, prin fiecare alegere pe care o fac în viaţa de zi cu zi a companiei până la apariţia litigiului.
De aceea, din experienţa mea profesională, consider că una dintre cele mai importante lecţii pentru orice afacere este aceasta: nu toate procesele pot fi evitate, însă cele mai costisitoare dintre ele sunt, aproape întotdeauna, cele care ar fi putut fi prevenite.
Iar atunci când prevenţia nu mai este posibilă, este esenţial ca societatea să fie pregătită, atât din punct de vedere juridic, cât şi operaţional, pentru a gestiona eficient conflictul şi pentru a nu fi luată prin surprindere de apariţia şi consecinţele acestuia.
Într-o economie în care timpul, resursele şi predictibilitatea au devenit active deosebit de valoroase, cea mai mare victorie nu este neapărat obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile, ci evitarea conflictului înainte ca acesta să ajungă în faţa unei instanţe.
(Articol susţinut de Avocat.ro)
Medikatv.ro
