Procurorii au deschis dosar de cercetare penală, după ce un medic de la Spitalul Militar din Focşani, ştiind că este infectat cu coronavirus, s-a prezentat la Spitalul Judeţean, a intrat singur în incinta unităţii şi s-a prezentat la punctul de triaj, fiind internat. A doua zi a cerut să fie externat pentru a se izola la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la faptul că, la data de 26.03.2020, un medic din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Popescu”, s-ar fi prezentat la Spitalul Judeţean ”Sf. Pantelimon” din Focşani unde ar fi solicitat internarea, fără a anunţa Direcţia de Sănătate Publică, deşi ar fi fost diagnosticat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. După ce ar fi pătruns singur în clădirea unităţii spitaliceşti, medicul ar fi fost direcţionat către triajul pentru pacienţi. Acesta a fost consultat de un specialist în boli infecţioase, iar la data de 27.03.2020 ar fi solicitat să fie externat în vederea izolării la domiciliu”, a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Sursa citată a precizat că, la data de 07.04.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.