Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii Nicolae-Andrei Solomon a declarat, miercuri, la bilanţul Ministerului Public, că ”sistemul judiciar fierbe pentru că este conştient de toate pericolele grave la adresa statului de drept şi a propriei independenţe”. Solomon a afirmat că, de doi ani de zile, se fac ”experimente legislative” care au ca scop slăbirea sistemului. ”Nu cred că vom avea în rândul magistraturii învingători sau învinşi, învins va fi întreg sistemul”, a mai spus Solomon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Doresc să felicit toţi colegii procurori pentru efortul susţinut de pus în anul 2018 şi mai ales pentru rezilienţa de care au dat dovadă”, şi-a început, miercuri, Nicolae-Andrei Solomon discursul ţinut la bilanţul Ministerului Public.

Acesta a afirmat că ar trebui să se discute despre rezultatele bune obţinute, despre eficienţa activităţii, despre identificarea unor noi mijloacele de a combate mai eficient fenomenul infracţional şi de a apăra cetăţeanul şi statul de drept.

”Bilanţul de anul acesta nu se desfăşoară într-un moment de calm şi normalitate. Sistemul judiciar fierbe pentru că este conştient de toate pericolele grave la adresa statului de drept şi a propriei independenţă. De doi ani asistăm la experimente legislative pe seama sistemului judiciar, intens criticate de majoritatea magistraţilor, cât şi de instituţii internaţionale . Repectarea unor minime reguli de consultare, lipsa unui dialog instituţional loial, respectarea principiului stabilităţii legislaţiei sunt premise pentru destabilizarea coordonată a sistemului judiciar”, a mai spus Solomon.

Acesta a vorbit despre faptul că ”toate simbolurile unei justiţii independente sunt atacate constant,  sunt hăituite printr-o varietate largă de mijloace, inclusiv de comunicare în masă”.

”Procesul de adoptare a oricărei modificări legislative trebuie să fie bazat pe bună credinţă şi să pornească de la necesitatea colaborării reale între autorităţile statului,. Mă văd nevoit, de asemenea, estimaţi colegi să amintesc şi la acest moment de deciziile Curţii Constituţionale care s-au pronunţat în anul 2018 referitoare la statutul procurorului şi care au pus în discuţie paradigma în care ne desfăşurăm activitatea. (...) Cred că este un moment în care trebuie să dăm dovadă de unitate. Cu toţii suntem parte a Ministerului Public, toţi credem în aceleaşi valori, cu toţii suntem de aceeaşi parte a baricadei. Putem avea argumente diferite, însă lucrurile care ne unesc sunt mult mai multe şi mult mai importante decât cele care ne despart. Nu cred că în urma acestor experimente ale legislativului vom avea în rândul magistraturii învingători sau învinşi, învins va fi întreg sistemul. Doar împreună putem apăra statul de drept, doar împreună putem apăra valorile în care cu toţii credem. Mă bucură reacţiile magistraţilor din ultima perioadă. Acestea demonstrează că au înţeles perfect valorile unui stat de drept, au înţeles să lupte pentru ele, au înţeles că ele nu sunt un dat şi implică efortul permanent al sistemului judiciar”, a încheiat Solomon.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.