Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la zece ani de închisoare în dosarul în care era acuzat că a plătit 30 de milioane de lei din bugetul CJ pentru plantarea de perdele forestiere şi pentru alte proiecte care nu s-au realizat. Decizia este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ICCJ a decis, joi, să îl condamne pe Nicuşor Constantinescu la zece ani de închisoare în dosarul perdelelor forestiere, dosar în care, în primă instanţă, el fusese condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 15 ani de închisoare.

În acest dosar, doi administratori ai SC Rom Coman SRL, Victor Aurelian Coman şi Daniel Dan Popa, au fost condamnaţi la cinci ani şi patru luni de închisoare. 

Adrian George Gâmbuţeanu, fost director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Costică Zelcă, administrator al SC Stop SRL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. 
 
Titi Cenuşă, fost arhitect şef al CJ Constanţa, notarul public Ruxandra Luminiţa Darie şi Lucian Simion au fost achitaţi. 
 
Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Economico-Financiare din CJ Constanţa, Florin Georgel Onescu, fost primar al comunei Lipniţa, judeţul Constanţa, au primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare. 
 
Constantin Vlăducă, Gică Ene, fost inginer silvic la RAJDP Constanţa, au primit pedepse de doi ani de închisoare cu suspendare.
 
În cazul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, instanţa a dispus condamnarea la o amendă penală de 200.000 de lei.
 
De asemenea, S.C. Rom Coman S.R.L. a primit o amendă penală de 100.000 de lei, iar S.C. Stop S.R.L. - de 400.000 lei. 
 
Instanţa a mai decis confiscarea de la Victor Aurelian Coman şi Daniel Dan Popa a sumei de  7.184.628,81 lei.
 
Decizia ICCJ este definitivă.
 
În noiembrie 2014, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu, alături de alţi zece funcţionari publici locali, toţi fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat prin care au cauzat un prejudiciu de peste 30 de milioane de lei Consiliului Judeţean Constanţa şi un prejudiciu de 1,3 milioane de lei statului român, în perioada 2010 - 24 martie 2014. Prejudiciul cauzat CJ Constanţa provine din plăţi făcute de Constantinescu pentru mai multe proiecte realizate doar ”pe hârtie”, constând în special în lucrări de împădurire.

Nicuşor Constantinescu execută o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după contopirea celor două condamnări definitive primite, cea de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. El mai are şi alte condamnări în prima instanţă şi alte dosare în care este judecat pe fond.

ICCJ a decis, joi, să îl condamne pe Nicuşor Constantinescu la zece ani de închisoare în dosarul perdelelor forestiere, doar în care, în primă instanţă, el fusese condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 15 ani de închisoare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.