Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.) Cristian Plută şi managerul Spitalului Colentina George - Mirel Cristescu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, anunţă marţi DNA, după ce luni au avut loc mai multe percheziţii la sediul ASSMB şi la sedii de firme , precum şi la locuinţe aparţinând unor persoane fizice. Plută este acuzat că ar fi primit o mită de 20.000 de euro de la Cristescu pentru sprijinul acordat în vederea numirii în funcţie. De asemenea, ar fi primit mită suma de peste 300.00 de lei şi de la un om de afaceri, reţinut şi el în dosar. O persoană fizică a fost reţinută pentru instigare şi complicitate la dare de mită, precum şi pentru complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, fiiind cel care a intermediat mita, iar o alta a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile pentru comiterea infracţiunii de complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Cele patru persoane reţinute urmează să fie prezentate marţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2023, a inculpaţilor:

 

PLUTĂ CRISTIAN, director adjunct al Administraţiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.), pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită, (două fapte),


- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

CRISTESCU GEORGE-MIREL, manager al Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită,
- delapidare,

Administratorul unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:  instigare la dare de mită, complicitate la dare de mită, complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2023, a unui inculpat, persoană fizică, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Conform procurorilor, la data de 19 iunie 2023, Cristian Plută ar fi primit de la George Mirel Cristescu suma de 20.000 euro pentru sprijinul acordat acestuia din urmă pentru a ocupa funcţia de manager al Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti.

”Concret, anterior, inculpatul Plută Cristian ar fi formulat către Primăria Municipiului Bucureşti o propunere care a stat la baza numirii inculpatului Cristescu George Mirel în funcţia respectivă. „Negocierile” purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către persoana fizică, reţinută în prezenta cauză”, a explicat DNA.

De asemenea, în perioada 28 august – 03 septembrie 2023, Plută ar fi primit, prin intermediul aceleiaşi persoane fizice, de la omul de afaceri, cercetat în dosar, suma de 306.439 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, ce reprezenta un procent de 5% din valoarea facturilor plătite de A.S.S.M.B. în contextul derulării unui acord cadru ce viza execuţia unor lucrări de reparaţii, reabilităţi şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucureşti. Acordul respectiv ar fi fost încheiat la data de 04 aprilie 2023 de către A.S.S.M.B. cu o asociere de firme din care făcea parte şi societatea comercială administrată de omul de afaceri, iar suma de bani ar fi fost remisă în scopul plăţii facturilor la timp şi al încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente.

În luna august 2023, Cristian Plută ar fi transmis, prin intermediul celor doi inculpaţi, persoane fizice, unui om de afaceri, în etapa nepublică a procedurii de achiziţie publică, caietul de sarcini pentru „PROIECTUL PRIVAT DE URGENŢĂ TIP P1”, întocmit la nivelul A.S.S.M.B.. Acest demers ar fi avut ca scop favorizarea societăţii comerciale, administrată de omul de afaceri, în contextul organizării unei licitaţii publice în vederea realizării proiectului..

”După numirea în funcţia de manager al Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti, la data de 23 iunie 2023, inculpatul Cristescu George Mirel ar fi prelungit un abonament telefonic al instituţiei pe care o conducea (72 de abonamente pentru angajaţii spitalului) ocazie cu care furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8.200 euro fără TVA. Cu aceşti bani, inculpatul ar fi achiziţionat prin intermediul sistemului de fidelitate trei telefoane mobile şi trei ceasuri tip smart, bunuri pe care şi le-ar fi însuşit”, menţionează procurorii.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Marţi, cei patru inculpaţi reţinuţi urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.