Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări, tânărul fiind găsit în Turda.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În urma activităţilor complexe derulate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, cu suportul celorlalte structuri de specialitate implicate, tânărul de 18 ani, evadat de sub escortă, a fost depistat în zona străzii Nicolae Teclu din municipiul Turda. În continuare, acesta va fi condus la instanţa de judecată în vederea stabilirii şi executării măsurilor preventive impuse în cauză”, a transmis IPJ Cluj. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: „Astăzi, 4 iulie a.c., în jurul orei 13.30, în timpul efectuării unei escorte la Judecătoria Turda, în vederea prezentării în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în vederea luării unei măsuri preventive, un tânăr de 18 ani a reuşit să evadeze de sub escortă. În prezent, căutările sunt efectuate de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic, Poliţia municipiului Turda, împreună cu luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea conducerii Inspectoratului, cât şi cu sprijinul altor structuri de specialitate”; anunţă oficialii Poliţiei judeţene Cluj. 

Tânărul de 18 ani este inculpat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Fapta a fost comisă în dimineaţa zilei de 20 iunie, când el a jefuit un taximetrist, căruia i-a luat o sumă de bani.

Taximetristul, în vârstă de 72 de ani, a relatat Poliţiei că a fost jefuit de două persoane necunoscute, doi tineri pe care i-a luat ca pasageri din zona străzii 22 Decembrie 1989 din municipiul Turda, cu destinaţia strada Calea Victoriei.

„Ajunşi la destinaţie, cei doi ar fi încercat să îl inducă în eroare pe bărbat şi să nu plătească cursa, iar acesta şi-ar fi dat seama. Astfel, cele două persoane ar fi devenit agresive şi i-ar fi smuls bărbatului suma de 350 de lei, agresându-l”, informa, la momentul comiterii faptei, Poliţia. 

După incidentul de vineri, pe numele tânărului de 18 ani a fost întocmit un dosar penal şi pentru evadare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.