Trei suspecţi de trafic de influenţă sunt acuzaţi că au cerut 16.500 de euro de la un candidat în alegerile locale căruia îi spuseseră că au influenţă la DNA şi pot face demersuri pentru ca un contracandidat al martorului să fie cercetat şi apoi arestat pentru fapte fictive de corupţie, informează, joi, procurorii anticorupţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii DNA spun că faptele s-au consumat în perioada 28 decembrie - 2 martie când cei trei suspecţi au pretins suma de 16.500 euro din care au primit 1.500 de euro de la un candidat la alegerile locale..

Suspecţii l-au lăsat pe martor să creadă că au influenţă asupra unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală şi că îl vor determina pe magistrat să urgenteze efectuarea urmăririi penale într-un dosar în care se cercetau fapte de corupţie presupus a fi săvârşite de primarul în funcţie, contracandidatul martorului.

Potrivit DNA, scenariul prezentat de suspecţii de trafic de influenţă presupunea ca procurorul asupra căruia pretindeau că au influenţă urma să să se sesizeze cu privire la noi infracţiuni de corupţie presupus a fi săvârşite de primar apoi să propună arestarea preventivă şi să îl trimită în judecată pentru săvârşirea respectivelor infracţiuni de corupţie.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 8 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţii NICULAE PETRICĂ, NEAGU ION şi BOBOC MIHAI - ANDREI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. (...) Pretinderea şi primirea banilor a avut loc în contextul în care martorul intenţiona să candideze pentru prima dată la alegerile locale pentru funcţia de primar, iar persoana care i-a fost prezentată de către inculpaţi ca având probleme de natură judiciară (fictive) era primarul în funcţie şi posibil contracandidat”, spun oficialii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.