Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a firmat vineri că la începutul săptămânii viitoare va avea o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta şi a da "forma finală" sesizării care va fi depusă la Curtea Constituţională după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins solicitarea de revocare din funcţia de procuror şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi.
Sesizarea Curţii este în lucru. Noi, la minister, i-am dat o formă pe care trebuie să o modificăm pentru că este normal să ne raportăm şi la raportul făcut de dânsul. Vom integra şi argumentele dânsului. Luni mă întâlnesc cu doamna prim-ministru, îi dau forma finală a proiectului de sesizare a CCR”, a afirmat Tudorel Toader.
Întrebat dacă argumentele invocate în cererea de revocare au fost subiective, aşa cum a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, în condiţiile în care a făcut referire în raportul care conţinea motivele cererii de revocare la propria activitate ca procuror, Tudorel Toader a răspuns: "Şi pentru dânsul (pentru preşedintele Klaus Iohannis - n.r. , ca pentru orice român, este acelaşi drept al libertăţii de exprimare”.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat, după ce preşedintele a respins cererea de revocare a şefei DNA, că Ministerul Justiţiei va sesiza Curtea Constituţională cu privire la refuzul preşedintelui, apreciind că şeful statului "nu are abilitarea legală şi nici competenţele funcţionale de evaluare a activităţii profesionale şi manageriale desfăşurate de procurorul şef al DNA".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.