Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci, au fost plasaţi sub control judiciar de către DNA pentru instigare la şantaj. Cei doi au determinat un angajat al instituţiei să-i remită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea pentru a renunţa la investigaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

”La sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, a transmis, joi seară, Direcţia Naţională Anticorupţie, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail au profitat de ”ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar” şi l-au determinat să ”transmită mesaje de ameninţare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian”.

”Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuţii pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât şi împreună, în sediul Academiei de Poliţie. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliţie, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierelor celor doi ofiţeri superiori, astfel încât pentru aceştia era esenţial ca anchetele jurnalistice să înceteze”, a mai transmis DNA.

Procurorii subliniază că ”trebuie avut în vedere că funcţiile în cadrul învăţământului universitar presupun deţinerea titlului de doctor, iar continuarea publicării articolelor ar fi determinat un interes public crescut în sensul verificării suspiciunilor de plagiat”.

”Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcţia de prorector depinde în mod direct de rectorul instituţiei de învăţământ, astfel încât pierderea funcţiei de către Iacob Adrian ar fi avut consecinţe negative şi asupra acestuia. În acest context, există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de ameninţare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor. De asemenea, există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conţinutul mesajelor de ameninţare care urmau să fie transmise persoanei vătămate şi i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală”, au mai transmis procurorii DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpaţi trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de persoanele menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
g) să nu exercite funcţia de rector, respectiv prorector şi să nu îşi mai desfăşoare activitatea în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

”Inculpaţilor Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, a mai transmis DNA.

În 25 aprilie, ofiţerul de la Academia de Poliţie suspectat că i-a trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan a fost plasat sub control judiciar.

Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea şi a depus Plângere la Poliţie.

Organizaţiile Reporteri fără Frontiere (RSF) şi ActiveWatch au transmis miercuri o scrisoare ministrului de Interne, Carmen Dan, şi lui Ioan Buda, inspector general al Poliţiei Române, cu privire la ameninţările cu moartea primite de jurnalista Emilia Şercan.

Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a reacţionat la ameninţările primite de jurnalista Emilia Şercan, invitând autorităţile române să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertăţii presei, conform valorilor care stau la baza UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.