Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort pe un câmp din apropierea unei ferme din Mureş. Primele date arată că acesta ar fi fost lovit de un fulger/ Dosar penal pentru ucidere din culpă

Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort pe un câmp din apropierea unei ferme din Mureş. Primele date arată că acesta ar fi fost lovit de un fulger/ Dosar penal pentru ucidere din culpă

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost găsit mort, duminică seară, pe un câmp din apropierea unei ferme din Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, primele date indicând că acesta ar fi fost lovit de un fulger în timp ce era cu oile la păscut. Poliţiştii mureşeni au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş informează că la data de 14 iunie 2026, în jurul orei 18:15, poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Ghindari au fost sesizaţi că, pe un câmp din apropierea unei ferme de animale din Sângeorgiu de Pădure, a fost găsit cadavrul unui bărbat.

"La faţa locului s-a stabilit identitatea persoanei în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 57 de ani, din comuna Atid, judeţul Harghita, precizează sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, din primele date, în timp ce se afla cu oile la păşunat, acesta ar fi fost lovit de un fulger.

Cadavrul a fost transportat la IML Târgu Mureş, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră