Ultimul termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai din august 2023, în urma căruia doi tineri au murit, a avut loc, miercuri, la Curtea de Apel Constanţa. Apărătorii lui Vlad Pascu au cerut reducerea pedepsei şi au solicitat instanţei să ţină cont şi de un denunţ pe care Pascu l-a făcut împotriva lui Tudor Duma, zis Maru, într-un dosar de trafic de droguri. Curtea de Apel Constanţa a rămas în pronunţare. Vlad Pascu a fost condamnat în prima instanţă la 10 ani de închisoare.
La Curtea de Apel Constanţa a avut loc, miercuri, ultimul termen în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Vlad Cristescu, apărătorul lui Pascu, a cerut instanţei reducerea pedepsei pentru clientul său.
”Astăzi a fost ultimul termen de judecată. S-au pus concluzii pe toate apelurile, atât ale noastre cât şi ale celorlate părţi din dosar. Speranţa noastră este ca instanţa să admită apelul şi să reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului de către instanţa de fond. Vom vedea dacă va reţine sau nu argumentele noastre referitoare la valorificarea unui denunţ. Din punctul nostru de vedere, al apărării, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, dar într-adevăr instanţa de judecată este cea care până la urmă va analiza dacă argumentele pe care le-am expus noi sunt valide. În ceea ce priveşte pedepsele aplicate, am apreciat că sunt prea mari şi sperăm la o reducere a acestora către un cuantum mai redus. Acum cât nu ne putem pronunţa, este atributul exclusiv al instanţei de judecată să stabilească ce pedeapsă se impune a fi aplicată”, a declarat jurnaliştilor avocatul Vlad Cristescu.
El a explicat şi care au fost argumentele pentru reducerea pedepsei.
”Apelul nostru a vizat reinvidualizarea pedepselor, adică reducerea acestora şi a avut două argumente. Pe de o parte noi apreciem că a fost valorificat un denunţ formulat de Vlad Pascu într-un dosar ce se afla pe rolul DIICOT – Structura Centrală, iar pe de altă parte argumentele aduse de noi, independent de valorificarea sau nu a acestui denunţ, pedeapsa orientată principial vorbind către maxim este una prea mare”, a mai afirmat apărătorul lui Vlad Pascu.
De asemenea, avocatul uneia dintre familiile victimelor accidentului de la 2 Mai, Adrian Cuculis, a declarat jurnaliştilor care sunt următoarele variante legate de acest dosar.
”Dosarul 2 Mai s-a terminat astăzi. Instanţa a rămas în pronunţare. Acea solicitare a inculpatului Vlad Pascu de diminuare a limitelor de pedeapsă, din punctul nostru de vedere, o să fie respinsă. S-au pus concluzii şi pe acea schimbare de încadrare juridică a faptei. Nu ştim care va fi opinia instanţei. Cert este că vă pot anunţa trei posibile situaţii. Dacă se va admite cererea de schimbare a încadrării ca motiv de apel, dosarul se întoarce înapoi la Judecătoria Mangalia, în ipoteza în care se respinge, bineînţeles se va propune una dintre soluţii fie admiterea apelului nostru, fie admiterea apelului inculpatului şi vom vedea care dintre ele va fi favorabilă. Dar cert este că dacă ne gândim la o posibilă schimbare de încadrare, nu ne-o putem închipui decât cu o procedură reluată de la zero”, a precizat Adrian Cuculis.
El a menţionat şi de ce denunţul formulat de Pascu într-o altă cauză nu va avea efect în dosarul 2 Mai.
”Ceea ce a încercat Vlad Pascu să facă, a venit cu vreo patru denunţuri pe care le-ar fi depus. Cert este că ultimul, cel la care a făcut trimitere acolo - vorbim de un dosar penal plecat din oficiu şi în niciun caz nu este el artizanul dosarul penal - el este un martor în dosar care s-a apucat să spună câte ceva despre Maru şi alte persoane care se ocupă cu traficul de droguri. Să nu ne închipuim să ei sunt adevăraţii traficanţi”, a mai afirmat Adrian Cuculis.
Vlad Pascu a fost condamnat, în 31 ianuarie 2025, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului. Hotărârea nu este definitivă şi a fost atacată la instanţa superioară.
Judecătoria Mangalia a hotărât să îi interzică lui Vlad Pascu dreptul să fie ales sau să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de cinci ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Instanţa a mai stabilit ca din pedeapsa de zece ani de închisoare să i se scadă durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 19 august 2023 şi până în prezent.
Judecătoria Mangalia a admis în parte cererile părţilor civile de acordare a daunelor morale. Astfel, instanţa obligă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să achite către familiile victimelor şi către persoanele rănite peste 1,7 milioane de euro.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.