Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în conferinţa de presă, că evaluarea procurorului general Augustin Lazăr şi a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost făcută de el fără niciun fel de presiune şi ingerinţă şi că nu a verificat soluţii din dosare. El a precizat că raportul de evaluare are 19 pagini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Această evaluare a procurorului general al României şi a procurorului sef al DNA a survenit în contextul în care Guvernul a adoptat OUG 13/2017, iar DNA a procedat la anchetarea circumstanţelor adoptării respectivei ordonanţe", a spus ministrul.

El a precizat că a solicitat informări de la Parchetul General şi de la DNA, pe care le-a primit complete şi la timp şi, de asemenea, a avut întâlniri punctuale cu şefii celor două instituţii.

"Am văzut că s-au facut speculaţii cu privire la momentul în care au venit cei doi procurori-şefi, vă asigur că am realizat această evaluare în deplina concordanţă cu legea şi fiecare dintre cei doi au venit în mai puţin de 10 - 15 minute din momentul în care i-am invitat", a afirmat ministrul Justiţiei, susţinând că suprapunerea cu vizita ambasadorului SUA a fost o "pură coincidenţă".

Tudorel Toader a mai spus că evaluarea a fost făcută de el fără niciun fel de presiune şi ingerinţă şi că nu a verificat soluţii din dosare.

"Am realizat evaluarea fără nicio presiune, fără nicio ingerinţă, fără nicio sugestie de la absolut nimeni străin de Ministerul Justiţiei. Nu am verificat soluţii din dosare, nici nu ar fi fost posibil. Procurorul are autoritatea să decidă în legătură cu soartă unei anchete, se supune administrativ procurorului şef ierarhic superior, dar toţi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei, despre care din păcate în ultima perioadă nu s-a vorbit. Un lucru trebuie să fie foarte limpede - justiţia în România se înfăptuieşte de judecător, independenţa e garantată de CSM, iar autoritatea e exercitată de ministrului Justiţiei", a adăugat ministrul Justiţiei.

La ora transmiterii acestei ştiri, conferinţa de presă a ministrului Justiţiei este încă în desfăşurare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.