Ministerul Justiţiei a transmis, vineri, că a intratb în vigoare legea care permite ca, pe durata stării de alertă, procesele civile şi penale se pot desfăsura online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Legea elaborată de Ministerul Justiţiei toamna trecută şi intrată în vigoare în data de 2 mai 2021 prevede ca, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale să poată să se desfăşoare online. Până acum, utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză”, a transmis, vineri, MInisterul Justţiei.

Concret, Legea privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 ( Legea nr. 114/2021) aduce următoarele noutăţi:

În procesele civile - când este posibil, cu acordul părților, instanțele pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferinţă.

În procesele penale - persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferință, fără a fi necesar acordul acestora.

”Aceste dispoziţii nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpaţi minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească şi şedinţele de judecată declarate nepublice.
Noile dispoziţii se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.

Instituţia a precizat că se doreşte ca desfăşurarea online a şedinţelor de judecată să devină o normalitate, dincolo de situaţiile excepţionale.

”În acest sens, Ministerul Justiţiei lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de digitalizare a instanţelor de judecată, cum ne-am asumat de altfel în Programul de Guvernare”, a mai transmis MInisterul Justiţiei.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.