Mai multe persoane, membre ale unui grup care se ocupa de crearea dispozitivelor pentru fraudarea sau clonarea cardurilor bancare şi compromiterea sistemelor informatice ale bancomatelor au fost reţinute de DIICOT şi urmează să fie prezentate unui judecător de drepturi şi libertăţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii DIICOT de de la Serviciul Teritorial Bucureşti i-au reţinut pentru 24 de ore pe Valentin Velicu, Rareş Mârzea, Ovidiu Alexandru Dan, şi Radu Andrei Săvoae pe care îi acuză de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori.

În dosar, arată anchetatorii, există suspiciunea că, în cursul acestui an, Velicu a constituit împreună cu Mârzea, Dan şi Săvoae un grup care a avut ca scop realizarea şi distribuirea de dispoziţive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracţiunii de acces la un sistem informatic, grup ce a acţionat preponderent în municipiul Bucureşti.

Potrivit procurorilor DIICOT, membrii grupului infracţional au produs o mare diversitate de dispozitive de skimming pe care ulterior le-au distribuit unor persoane interesate să utilizeze astfel de dispozitive.

Elemente componente dispozitivelor de skimming, notează anchetatorii DIICOT, au fost cumpărate de la societăţi comerciale din Bucureşti sau au fost comandate prin intermediul unor site-uri din străinătate.

Totodată, arată instituţia, s-a reţinut că, prin folosirea unor cărţi de identitate falsificate, membrii grupului au deschis conturi bancare în care erau transferate sume de bani din străinătate şi care ulterior erau retrase de la bancomate de pe teritoriul României.

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate dispozitive de skimming, calculatoare,  telefoane mobile, bani, un atelier de confecţionare a echipamentelor de compromitere a cardurilor bancare.

Cei patru urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.