Membrii CSM s-au întâlnit, joi, cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, principalele teme de discuţie vizând modificările succesive aduse legilor justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au avut, joi, o întrevedere, la sediul Consiliului, cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, compusă din Claire Bazy-Malaurie (Franţa), Nicolae Esanu (Republica Moldiva), Martin Kuijer (Olanda), Hanna Suchocka (Vicepreşedinte onorific - Polonia), Kaarlo Tuori (Finlanda) and Grigory Dikov (Secretariatul Comisiei), anunţă Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media din cadrul CSM.

"Subiectele abordate în cadrul discuţiilor au vizat aspecte privitoare la modificările succesive ale legilor justiţiei, respectiv Legea 303/2004, Legea 304/2004 şi Legea 317/2004", arată sursa citată.

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia se află în România, după sesizarea PNL privind modificarea legilor justiţiei prin ordonanţe de urgenţă.

Raportorii s-au întâlnit, miercuri, şi cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu Tudorel Toader, care era încă în funcţia de ministru al Justiţiei.

Din programul delegaţiei în România fac parte întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor din sistemul juridic. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.