Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, redeschiderea urmăririi penale a fostului premier Petre Roman şi a fostului redactor-şef la TVR Teodor Brateş, în dosarul Revoluţiei, în ceea ce priveşte plângerile formulate de 672 de persoane. Instanţa menţine, însă, clasarea dosarului pentru alte infracţiuni, între care genocid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”2705/1/2019 - I. Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de apărătorii intimaţilor Brateş Teodor şi Roman Petre. II. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr.11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare dispusă prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numai în ceea ce priveşte soluţia de clasare dată cu privire la plângerile formulate de numiţii...”, se arată în soluţia instanţei, unde sunt enumerate numele celor 672 de persoane vizate.

De asemenea, magistraţii au menţinut soluţia de clasare pentru alte infracţiuni.

”Menţine soluţiile de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Roman Petre (fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României) şi Brateş Teodor (fost redactor şef la Televiziunea Română) cu privire la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, precum şi soluţia de clasare cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, infracţiuni contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzută de art. 442 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal şi art. 445 din Codul penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 27 noiembrie 2019”, se mai arată în minuta instanţei.

Procurorul general a dispus, în 21 octombrie, în dosarul "Revoluţia română din decembrie 1989", infirmarea, ca netemeinice, a soluţiilor de clasare dispuse faţă de Petre Roman, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României, şi Teodor Brateş, fost redactor-şef la Televiziunea Română, privind infracţiuni contra umanităţii şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

De asemenea, a fost infirmată soluţia de clasare faţă de mai multe infracţiuni, dar şi cea privind clasare plângerilor depuse de 672 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.