Doi bărbaţi din judeţul Gorj au fost reţinuţi de către procurori, vineri după amiază, după ce au solicitat suma de 10.000 de euro, din care au primit 7000 de euro de la un bărbat, susţinând că îl vor ajuta pe acesta să se angajeze pe un post de şofer la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj. Păgubitul a reclamat la Parchet ceea ce i s-a întâmplat, după ce a constatat că a căzut examenul susţinut în vara anului trecut. Oficialii ISU Gorj transmit că nimeni din cadrul instituţiei nu are legătură cu această speţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, vineri, la ora 14:30, în dosarul instrumentat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, ei fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
„Prin denunţul adresat organelor judiciare la data de 21.02.2023, martorul denunţător a sesizat că în luna iunie 2022, perioadă în care lucra la S.C. Minprest S.A., Rovinari, fiind coleg de serviciu cu unul dintre suspecţi, B.A., acesta l-a asigurat că îl va ajuta să promoveze concursul organizat de ISU Gorj pentru funcţia de conducător auto, întrucât cunoaşte foarte bine o persoană  din conducerea instituţiei respective,  pe lângă care va interveni. Suspectul B.A. a pretins martorului denunţător pentru acest serviciu suma de 10.000 euro. Martorul denunţător s-a întâlnit cu suspectul B.A. şi cu celălalt suspect, care a deţinut anterior o funcţie de conducere în cadrul societăţii comerciale în care lucrau aceştia, iar cu ocazia întâlnirii suspectul V.A.C., în prezenţa suspectului B.A., i-a confirmat martorului denunţător că o cunoaşte foarte bine pe persoana cu funcţie de conducere din cadrul ISU Gorj”; se arată într-un comunicat al Parchetului.
Conform procurorilor, denunţătorul a dat iniţial colegului său de serviciu 2000 de euro, după ce acesta i-a spus că trebuie să se întâlnească din nou cu fostul lor coleg, întrucât a discutat cu cineva din conducerea ISU Gorj şi s-a rezolvat promovarea concursului.
Pe 10 august 2022, cu o zi înainte de data stabilită pentru proba scrisă, bărbatului i s-au mai cerut încă 3000 de euro „pentru a-i da suspectului V.A.C., care la rândul său, să-i împartă cu restul comisiei de examinare”, bani pe care i-a dat a doua zi şi tot a doua zi i s-au cerut încă 2000 de euro, bani pe care de asemenea reclamantul susţine că i-a dat celor doi, dar după susţinerea examenului.
Vineri, anchetatorii au cerut şi ridicat mai multe documente legate de concursul organizat de ISU Gorj în anul 2022, la care s-a făcut referire.
Oficialii ISU Gorj transmit că instituţia „nu are nicio legătură cu această situaţie” şi că niciun reprezentant al ISU nu este implicat!
„Concursul la care se face referire a fost validat, toate locurile au fost ocupate şi este regretabil că prin astfel de acţiuni percepţia despre meritele celor care au promovat poate sa fie una distorsionată. Totodată, este regretabil că din cauza unor astfel de persoane şi a articolelor de presa apărute, cetăţenii care îşi doresc sa urmeze o carieră în cadrul instituţiei noastre pot avea îndoieli despre corectitudinea acestor concursuri. Precizăm faptul că în cadrul instituţiei noastre toate concursurile sunt organizate şi se desfăşoară în condiţii legale, toţi candidaţii au şanse egale şi va promova, întotdeauna, candidatul care s-a pregătit cel mai bine! Toate promisiunile venite din partea oricărei persoane despre anumite favoruri pe care le poate obţine în cadrul unui concurs organizat de către instituţia noastră sunt false! ISU Gorj nu tolerează nicio abatere de la metodologiile de organizare a concursurilor şi nicio încălcare a prevederilor legale!”, a transmis ISU Gorj, vineri după amiază.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.