Un funcţionar al Primăriei Sebeş, fost angajat al Biroului de Creanţe Bugetare, a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare fiindcă a eliberat certificate false de atestare fiscală în care a înscris date nereale privind cuantumul impozitelor datorate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, dat publicităţii, vineri, de Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea lui Sorin Groza la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată.

Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit sursei citate, bărbatul este acuzat că, în calitate de referent în cadrul Primăriei Sebeş - Biroul Colectare şi Creanţe Bugetare, în perioada 2012 - 2014, a eliberat în fals mai multor persoane un număr de 32 de certificate de atestare fiscală în care a înscris date nereale privind cuantumul impozitelor datorate acestei unităţi administrative. Mai mult, persoanele respective nu au achitat costul eliberării certificatelor, prejudiciind astfel bugetul local.

Funcţionarul a fost denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, iar în urma cercetărilor făcute anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a bărbatului pentru fapte de corupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.