Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţii ale societăţilor Electrica, Electrica Serv şi Servicii Energetice Moldova de echipamente de protecţie şi de lucru cu adaosuri de aproape 2.500%. Pedeapsa a fost unită cu condamnarea la şapte ani de închisoare primită de Voicu în 2013, în dosarul de corupţie, instanţa dispunând ca fostul senator să o execute pe cea mai grea, dar menţinând liberarea condiţionată decisă în februarie 2016, când Voicu a ieşit din penitenciar. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, a constatat că legea penală mai favorabilă pentru Cătălin Voicu este Codul penal de la 1969 şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a constatat că această faptă este concurentă cu cea pentru care Voicu a fost condamnat, în 2013, la şapte ani de închisoare şi a dispus ca fostul senator să execute pedeapsa cea mai grea, de şapte ani de închisoare. Instanţa a mai dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie publică, pe o perioada de trei ani de la data executării pedepsei principale.

Instanţa a menţinut liberarea condiţionată a lui Voicu pentru pedeapsa de şapte ani de închisoare, decisă în februarie 2016, după ce fostul senator a executat aproape trei ani de închisoare.

Judecătorul a menţinut măsura confiscării de la Voicu a sumelor de 200.000 de euro şi 119.000 de lei.

Prin aceeaşi decizie, instanţa a dispus ca Voicu, împreună cu ceilalţi inculpaţi din dosar, să plătească societăţii Servicii Energetice Moldova despăgubiri civile de 5.284.893 de lei, echivalent a aproape 1.4 milioane de euro.

Sentinţa poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o deciziei definitivă în acest dosar.

Cătălin Voicu a fost trimis în judecată în acest dosar în noiembrie 2014, de procurorii DNA, care l-au acuzat de complicitate la abuz în serviciu, faptă pe care a comis-o în perioada în care era consilier la Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

În aceeaşi cauză sunt judecaţi Nicolae Coroianu, la data faptelor director general al SC Electrica SA, pentru abuz în serviciu, Petru Andronache, fost director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova, pentru complicitate la abuz în serviciu, Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA, şi Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al aceleiaşi firme, ambii acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2004-2005, Cătălin Voicu, folosindu-se de funcţiile de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, a intervenit la directorul Electrica din acea perioadă, Nicolae Coroianu, şi la directorul economic să acorde contracte firmei Tech Safety pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare Electrica, Electrica Serv şi SISE Moldova aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor.

În urma acestor intervenţii, Nicolae Coroiu a dispus funcţionarilor din subordine, iar Petru Andronache a aplicat aceste dispoziţii privind achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 de lei (fără TVA) de la societatea Tech Safety.

Echipamentele au fost achiziţionate la un preţ supraevaluat, fără a se organiza vreo procedură de achiziţie publică,  fiind prin încredinţare directă, fără a exista o negociere a preţului, care a fost stabilit potrivit intereselor furnizorului.

Astfel, au fost încheiate 77 de contracte cu firma Tech Safety, facturile pentru echipamentele livrate fiind achitate în regim de urgenţă.

Fostul director al Electrica, Nicolae Coroiu, a semnat 48 de ordine de plată către furnizorul Tech Safety, cauzând un prejudiciu SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) în valoare de 5.284.892 de lei, echivalent cu 1.391.339 de euro. Această sumă reprezintă diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicate de furnizorul Tech Safety în relaţia cu SC Servicii Energetice Moldova SA, potrivit procurorilor.

Petru Andronache este acuzat că a vizat pentru conformitate 158 de facturi, deşi acestea nu corespundeau în totalitate cu produsele contractate şi a semnat cinci ordine de plată.

Patronii Tech Safety, Radu Dan Floarea şi Ion Dumitru Măruţă, au dispus livrarea de produse către SISE Moldova în cantităţi foarte mari, cu preţuri la care s-au practicat adaosuri comerciale până la 2.490,93%, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

În 22 aprilie 2013, Cătălin Voicu a fost condamnat  definitiv la şapte ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Judtiţie, pentru că a primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, pe lângă magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care primii doi erau cercetaţi.

Voicu a fost liberat condiţionat în 15 februarie 2016, după ce a executat aproape trei ani din pedeapsă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.