Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat, joi după-amiază, de Tribunalul Cluj, la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, decizia nefiind definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magistraţii Tribunalului Cluj l-au condamnat pe Horea Uioreanu la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri şi complicitate la spălare de bani.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Astfel, Bene a primit trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, iar Pogăcean, trei ani de închisoare cu executare.

Decizia instanţei clujene nu este definitivă şi poate şi contestată.

În iunie 2014, Horea Uioreanu a fost trimis în judecată într-un dosar privind fapte de corupţie, alături de Ioan Bene, la data faptelor membru AGA la SC Construcţii Napoca SA, Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, Ioan Petran, consilier judeţean, şi Gabriel Radu Davidescu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti.

Uioreanu este acuzat de trei infracţiuni de luare de mită din care două în formă continuată (zece acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Procurorii arătau că Horea Uioreanu a pretins de la Vasile Pogăcean suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe, suma de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj ”nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013” către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, pentru finanţarea contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de Pogăcean.

De asemenea, Uioreanu, susţineau anchetatorii, a pretins de la Ioan Bene suma de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012-martie 2014, în mod repetat a primit în şapte tranşe 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj pentru plata contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de Bene.

”În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mităîn 13 mai 2014, Uioreanu a convenit cu Bene ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturii fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro”, arăta DNA.

Uioreanu a pretins, împreună cu Ioan Petran, consilier judeţean, în aprilie 2014, de la Radu Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro pentru a promova în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL realizarea unei parcări ”long term” pentru 108 locuri în incinta Aeroportului ”Avram Iancu” Cluj Napoca. Din banii pretinşi, Uioreanu a primit efectiv 5.000 euro.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai 2014. În noiembrie 2014, Uioreanu a fost plasat în arest la domiciliu, iar în aprilie 2015 acesta a fost pus sub control judiciar de Curtea de Apel Cluj, care a dispus aceeaşi măsură şi pentru cei doi oameni de afaceri.

La începutul lunii mai, Horea Uioreanu a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare şi în dosarul în care este acuzat că a cerut informaţii despre supravegherea sa de la un subofiţer SRI, decizia nefiind definitivă.

În iulie 2014, Horea Uioreanu a fost trimis în judecată în acest dosar, fiind acuzat că a cerut informaţii despre supravegherea sa de la un subofiţer SRI, care i-ar fi cerut să îl ajute să se transfere la SIE.

Uioreanu, la data faptelor preşedinte al CJ  Cluj, era acuzat de instigare la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârşită în formă continuată.

În rechizitoriul procurorilor militari se arăta că Uioreanu, cunoscând că Anca Elena Albu era subofiţer la Serviciului Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, cu intenţie, a determinat-o, în perioada 2013-2014, să-i permită accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii, informaţii de care subofiţerul urma să ia cunoştinţă sau a luat cunoştinţă în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.