Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti vor prelua dosarul de la Parchetul Judecătoriei Giurgiu privind paramotorul prăbuşit în lacul din Parcul Comana, în urma căruia Nik Baydin, chitaristul trupei The Rock, şi-a pierdut viaţa, iar pilotul, şeful Aerodromului Comana, Marian Cojocaru, a fost rănit grav. Procurorii au început urmărirea penală pentru ucidere din culpă, încălcarea îndatoririlor de serviciu, pilotarea fără documente de certificare şi exploatarea unei aeronave fără certificat de înmatriculare sau identificare.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti (PCAB) s-au autosesizat, duminică, şi au deschis un dosar penal privind accidentul care a avut loc în Parcul Natural Comana. La anchetă au participat poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu şi specialişti de la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).
"La data de 11.07.2016, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documentele de certificare prevăzute de reglementările în vigoare şi exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare sau identificare şi un certificat ori autorizaţie de navigabilitate sau documente echivalente”, a anunţat, luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Procurorii PCAB au precizat că, pentru stabilirea împrejurărilor şi circumstanţelor producerii accidentului, la această cauză va fi conexat dosarul penal de la Parchetul Judecătoriei Giurgiu, în care au fost începute cercetări pentru ucidere din culpă.
"Pilotul aparatului de zbor, prăbuşit, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar - Arseni , din municipiul Bucureşti, iar pasagerul a fost resuscitat, fără rezultat, fiind declarat decesul acestuia la orele 18:28", a precizat Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.
Poliţiştii au solicitat un aparat etilotest, duminică, la locul accidentului, însă nu au putut efectua testarea din cauza stării grave în care se afla pilotul Marian Cojocaru.
Pasagerul din paramotor, cetăţeanul rus Nik Baydin, chitaristul trupei The Rock, o formaţie tribut AC/DC, a decedat, iar pilotul-instructor Marian Cojocaru, este internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.