DNA anunţă, marţi, că 11 persoane au fost reţinute, parte dintre ele lucrători vamali sau poliţişti de frontieră, după perrcheziţiile făcute în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, într-un dosar cu infracţiuni de corupţie. De asemenea, 8 persoane au fost plasate sub control judiciar. Mai mulţi funcţionari publici din cadrul autorităţilor de frontieră sunt acuzaţi că, începând din 2023, ar fi primit bani pentru a permite unor cetăţeni să tranziteze graniţa din nord-est cu bunuri interzise sau cu bunuri aduse din Ucraina peste limita legală.
DNA anunţă, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21, respectiv 22 septembrie 2026, faţă de inculpaţii:
1. FEDIUC LOREDANA, lucrător vamal în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi – Biroul Vamal de Frontieră Racovăţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (zece acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată (şapte acte materiale);
2. A.D., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată (zece acte materiale) şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată (şapte acte materiale);
3. SPINOSU IULIAN şi CLIVEŢ CONSTANTIN, lucrători vamali în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi – Biroul Vamal de Frontieră Racovăţ, fiecare pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în formă continuată;
4. PAVĂL SORIN, IGNAT ADELINA SÎNZIANA şi MATEI ALINA ELENA, lucrători vamali în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi – Biroul Vamal de Frontieră Racovăţ, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;
5. CONSTANTINESCU CEZAR SORIN, agent de poliţie de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani - Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită;
6. F.V.V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită (două infracţiuni) şi cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată;
7. M.C. şi A.A., persoane fizice fără calitate specială, fiecare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la dare de mită (două infracţiuni) şi complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată.
”La data de 22 septembrie 2026, cei unsprezece inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează DNA.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 21 septembrie 2026, faţă de opt inculpaţi:
1. CÎMPANU MIHAI, funcţionar în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită în formă continuată;
2. FOCA PETRICĂ, la data faptelor agent de poliţie de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani - Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;
3. FERMAN CRISTIAN, agent de poliţie de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani - Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pentru săvârşirea a două infracţiuni de omisiunea sesizării;
4. BĂLUŢ LUCIAN, FLORESCU OVIDIU, BOLOHAN VALERIAN-CRISTINEL, LEMNARIU DORINA şi DONŢU MARINICĂ, lucrători vamali în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi – Biroul Vamal de Frontieră Siret, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
”În perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, inculpata Fediuc Loredana, în calitatea menţionată anterior, ar fi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sume de câte 200 de euro de la inculpatul F.V.V., în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu. Sumele de bani ar fi fost primite pentru a-i permite acestuia să tranziteze, pe tura sa de serviciu, Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ, judeţul Botoşani, cu bunuri interzise sau peste limita legală, aduse din Ucraina, fără documentele necesare şi fără aplicarea măsurilor legale care se impuneau”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.
În acest context, inculpata ar fi efectuat formal controlul vamal.
Procurorii precizează că, în acelaşi context şi în aceeaşi perioadă, inculpata Fediuc Loredana ar fi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sume de câte 200 de euro de la inculpatul F.V.V., pretinzând că poate interveni pe lângă alţi funcţionari vamali aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în situaţiile în care aceasta nu era prezentă şi nu efectua personal controlul vamal propriu-zis.
”Inculpata ar fi promis că îi va determina pe aceştia să efectueze controale vamale formale asupra autovehiculului cu care inculpatul F.V.V. urma să tranziteze Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ. În realizarea acestor demersuri, inculpata Fediuc Loredana ar fi beneficiat de ajutorul şi sprijinul inculpatului A.D”, menţionează DNA.
Ulterior, în perioada februarie – septembrie 2025, pentru aceleaşi demersuri, lucrătorii vamali Spinosu Iulian, Cliveţ Constantin, Pavăl Sorin, Ignat Adelina Sînziana şi Matei Alina Elena ar fi primit de la inculpatul F.V.V. diverse sume de bani şi produse, pentru a efectua controale vamale formale, asupra autovehiculului cu care acesta urma să tranziteze Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ, în scopul asigurării unui tratament favorabil la trecerea frontierei.
”În perioada octombrie 2024 – septembrie 2025, în aceeaşi modalitate, cu ocazia tranzitării frontierei României prin punctele de trecere a frontierei Racovăţ şi Siret, inculpatul F.V.V. ar fi oferit sume de bani şi produse inculpaţilor Foca Petrică, Băluţ Lucian, Florescu Ovidiu, Bolohan Valerian-Cristinel, Lemnariu Dorina şi Donţu Marinică, pentru ca aceştia să efectueze controale vamale formale asupra autovehiculului cu care acesta urma să tranziteze frontiera, în scopul asigurării unui tratament favorabil la trecerea frontierei”, se mai arată în comunicatul DNA.
Procurprii precizează că, în legătură cu sumele de bani primite cu titlu de mită de inculpatul Foca Petrică, inculpatul F.V.V. ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului Cîmpanu Mihai, angajat în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, cel care ar fi intervenit pe lângă Foca Petrică, prevalându-se de influenţa sa asupra acestuia, pentru a-l determina să îşi îndeplinească în mod contrar îndatoririle de serviciu.
”La data de 8 aprilie 2025, inculpatul Ferman Cristian, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăţ, judeţul Botoşani, deşi inculpatul F.V.V. ar fi încercat să îi ofere o sumă de bani cu titlu de mită, ar fi omis cu intenţie să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la această faptă. În aceleaşi condiţii, la data de 15 iunie 2025, inculpatul Ferman Cristian ar fi aflat despre săvârşirea unei fapte de luare de mită de către lucrătorul vamal Spinosu Iulian şi ar fi omis cu intenţie să sesizeze de îndată organele de urmărire penală”, precizează DNA.
La data de 6 noiembrie 2024, inculpatul Constantinescu Cezar Florin ar fi dat, cu titlu de mită, foloase necuvenite unui agent de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Pomârla, judeţul Botoşani, pentru ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu privind legitimarea şi efectuarea de verificări cu privire la prezenţa a două persoane în zona de competenţă, în cazul depistării acestora în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Racovăţ, judeţul Botoşani.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei opt inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar, precum şi interdicţia de a exercita funcţiile publice în exercitarea cărora se presupune că ar fi săvârşit faptele (doar în cazul inculpaţilor Ferman Cristian, Băluţ Lucian, Florescu Ovidiu, Bolohan Valerian-Cristinel, Lemnariu Dorina Şi Donţu Marinic).
Celor opt inculpaţi li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor 19 inculpaţi le-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.




























