Directoarea executiv a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, Iuliana Lefter, a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, fiind acuzată că, în acest mod, a obţinut pe nedrept fonduri europene în valoare de peste opt milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit DNA, în 14 februarie 2011, Iuliana Lefter, în calitate de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, a încheiat un acord de parteneriat între instituţia publică respectivă şi o asociaţie în care, printre asociaţi şi membri, figurau şi rude ale acesteia.

“Ulterior, la data de 18 februarie 2011, ascunzând existenţa conflictului de interese existent între sine şi membrii asociaţiei respective, inculpata Lefter Iuliana, în calitate de director executiv al aceleiaşi instituţii publice şi de lider de parteneriat, a întocmit o cerere de finanţare din fonduri europene, aprobată două luni mai târziu. În baza acestei cereri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea şi partenerii săi au obţinut o finanţare nerambursabilă, în vederea implementării proiectului «Formarea continuă - premiza calităţii în Serviciul Public de Ocupare»”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit regulilor aplicabile în materie de finanţări europene, respectiv Ghidului solicitantului - Reguli de eligibilitate, Iuliana Lefter avea obligaţia informării Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă despre orice conflict de interese sau chiar posibil conflict de interese, lucru pe care nu l-a făcut.

“Concret, ca urmarea a demersului fraudulos, în perioada 19.07.2011 - 2.06.2014, partenerii acordului, prin liderul de parteneriat - AJOFM Tulcea, respectiv prin directorul executiv inculpata Lefter Iuliana, au obţinut suma totală de 8.112.016,60 lei, cu care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar - POSDRU s-a constituit parte civilă în cauză”, a mai precizat sursa citată.

În cauză, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile, mobile şi conturilor deţinute de Iuliana Lefter.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.