Instanţa supremă i-a condamnat, joi, pe fostul primar Gheorghe Ştefan la trei ani de închisoare cu executare, pe fostul ministru Gabriel Sandu şi pe Dorin Cocoş la câte doi ani de închisoare cu executare şi pe Nicolae Dumitru la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul Microsoft. Instanţa a dispus şi confiscarea unor sume ce totalizează 10,8 milioane de euro. Decizia nu este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pedepsele decise în acest caz sunt:

Gheorghe Ştefan - 3 ani de închisoare cu executare şi confiscarea a 3,9 milioane de euro;

Gabriel Sandu - doia ani cu executare şi confiscarea a 2,2 milioane de euro;

Dorin Cocoş - doi ani cu executare si confiscarea a 3,7 milioane de euro;

Nicolae Dumitru - un an şi jumătate cu suspendare, 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, într-o instituţie publică din Sectorul 2 al Capitalei şi confiscarea sumei de un milion de euro.

Completul de judecată din dosarul "Microsoft" a fost format din judecătoarele Maricela Cobzariu, Simona Cîrnaru şi Leontina Şerban,

ICCJ a încheiat în 9 martie judecarea în fond a dosarului "Microsoft" şi a pronunţat joi decizia, care nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de  cinci judecători al instanţei supreme.

La ultimul termen, cei patru inculpaţi din dosarul "Microsoft" au spus că îşi regretă faptele şi au cerut să primească pedepse cu suspendare, inclusiv cu prestare de muncă în folosul comunităţii, în timp ce DNA a cerut condamnarea lor la închisoare cu executare.

Judecarea în dosarul "Microsoft" a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat pe 9 martie 2016, după 17 termene, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

În dosarul "Microsoft", fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, iar Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.