Curtea de Justiţie a UE anulează refuzul Curţii de Conturi Europene de a autoriza audierea personalului propriu în cadrul unei anchete a Parchetului European / Kovesi: O hotărâre de referinţă

Curtea de Justiţie a UE anulează refuzul Curţii de Conturi Europene de a autoriza audierea personalului propriu în cadrul unei anchete a Parchetului European / Kovesi: O hotărâre de referinţă

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene anulează refuzul Curţii de Conturi Europene de a autoriza audierea personalului propriu în cadrul unei anchete a Parchetului European. Procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, apreciază că este o hotărâre de referinţă şi şi-a exprimat speranţa că decizia magistraţilor va fi pe deplin înţeleasă de toate instituţiile: ”Anchetele EPPO sunt în interesul UE, iar instituţiile care primesc cereri de ridicare a imunităţilor nu pot stabili condiţiile în care EPPO este autorizată să desfăşoare aceste anchete”.

Parchetul European (EPPO) anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat decizia Curţii de Conturi Europene (CCE) de a respinge cererea EPPO de a autoriza divulgarea de către membrii personalului a informaţiilor obţinute în exercitarea atribuţiilor lor.

"Aceasta este o hotărâre de referinţă, ale cărei consecinţe vor fi, sper, pe deplin înţelese de toate instituţiile, organismele, oficiile şi agenţiile UE. Curtea de Justiţie a UE a clarificat fără echivoc: anchetele EPPO sunt în interesul UE, iar instituţiile care primesc cereri de ridicare a imunităţilor nu pot stabili condiţiile în care EPPO este autorizată să desfăşoare aceste anchete. Normele de confidenţialitate şi imunităţile există pentru a proteja buna funcţionare a instituţiilor, nu pentru a împiedica stabilirea adevărului", a declarat procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit comunicatului EPPO, Tribunalul a statuat că "interesele Uniunii" care pot justifica refuzul permisiunii de a divulga în cadrul procedurilor judiciare informaţii legate de activitatea profesională trebuie să fie în mod necesar interese de o importanţă considerabilă, vitale pentru Uniunea Europeană, ceea ce nu reieşea din decizia contestată.

"În plus, Curtea a statuat în mod clar că poziţia Curţii de Conturi Europene - care lega audierea martorilor de chestiunea imunităţii persoanelor care fac obiectul anchetei - se baza pe o interpretare incorectă a dreptului Uniunii", se mai arată în comunicatul de presă citat.

"În ceea ce priveşte cererile anterioare ale EPPO de ridicare a imunităţii, Tribunalul a constatat că Curtea de Conturi Europeană nu a luat nicio decizie valabilă şi că este în interesul Uniunii Europene să permită EPPO să adune probe suplimentare pe parcursul anchetei, inclusiv prin mărturia funcţionarilor Uniunii Europene. Această decizie va permite EPPO să îşi continue ancheta prin colectarea imparţială de probe în favoarea sau împotriva persoanei sau persoanelor care fac obiectul anchetei şi să ia orice măsuri care ar putea fi adecvate în conformitate cu cadrul juridic aplicabil", se mai arată în comunicatul de presă.

În 28 aprilie 2025, EPPO anunţa că a introdus o acţiune la Curtea de Justiţie a UE împotriva refuzului Curţii de Conturi Europene de a coopera într-o anchetă penală.

Parchetul European a reclamat decizia Curţii de Conturi Europene de a respinge audierea unor angajaţi proprii.

"La sfârşitul anului 2022, pe baza unui raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), EPPO a deschis o anchetă privind persoane care îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Conturi Europeană. Scopul oricărei anchete a EPPO este de a stabili exactitatea faptelor raportate, precum şi relevanţa acestora ca infracţiune penală, prin colectarea imparţială de probe în favoarea sau împotriva persoanei sau persoanelor care fac obiectul anchetei. Pentru a putea face acest lucru în acest caz particular, EPPO a solicitat Curţii de Conturi Europene să autorizeze audierea ca martori a unui număr de membri ai personalului", explica Parchetul European în comunicatul de presă.

La 9 decembrie 2024, Curtea de Conturi Europeană a respins această cerere.

Anterior, în mai multe rânduri, EPPO a solicitat Curţii de Conturi Europene să autorizeze efectuarea unei percheziţii în arhivele sale electronice şi să ridice imunitatea persoanelor vizate de anchetă pentru a permite audierea acestora.

Aceste cereri au fost, de asemenea, respinse.

"Această lipsă repetată de cooperare din partea Curţii de Conturi Europene a împiedicat EPPO să înregistreze progrese în cadrul anchetei sale, în vederea atingerii obiectivului său de a stabili dacă acuzaţiile sunt întemeiate şi dacă acestea ar trebui sau nu să facă obiectul urmăririi penale în faţa instanţei penale competente. În conformitate cu norma aplicabilă din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene, este necesară autorizarea pentru a fi audiat în calitate de martor, întrucât aceştia vor fi chemaţi să dezvăluie informaţii de care au cunoştinţă în virtutea funcţiilor lor la Curtea de Conturi Europeană. Cu toate acestea, deşi dreptul Uniunii conferă instituţiilor UE competenţa de a refuza o astfel de autorizare, scopul acesteia nu este de a oferi acestor instituţii un cuvânt de spus cu privire la fondul procedurilor judiciare în cadrul cărora membrii personalului trebuie să depună mărturie şi poate fi invocat numai în situaţii în care «interesul Uniunii» ar fi pus în pericol", preciza Parchetul European.

Instituţia aprecia că, în Uniunea Europeană, care este un sistem bazat pe statul de drept, "atunci când se investighează o posibilă infracţiune care afectează bugetul Uniunii, revine procurorului - în acest caz, Parchetului European - sarcina de a aduna probe relevante în conformitate cu competenţele sale în temeiul dreptului procedural penal aplicabil, de a evalua aceste probe şi de a decide dacă sau nu cazul ar trebui să fie trimis în judecată".

"Nici persoanele care fac obiectul anchetei, nici instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea nu pot interfera cu îndeplinirea acestei sarcini", apreciau procurorii europeni.

Din acest motiv, EPPO s-a adresat Curţii de Justiţie, solicitându-i să examineze legalitatea deciziei Curţii de Conturi Europene de a împiedica audierea personalului său în calitate de martori de către EPPO.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră