Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, cererea procurorilor DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul celor trei cetăţeni români care au participat la filmarea reportajului pentru postul de televiziune britanic Sky News, în care apăreau ca traficanţi de arme, decizia instanţei nefiind definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Instanţa a decis ca Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics să fie cercetaţi sub control judiciar. Este a doua oară când Curtea de Apel admite cererea de eliberare a celor trei, prima decizie fiind anulată de judecătorii instanţei supreme pe 9 septembrie 2016.

Şi de această dată procurorii DIICOT pot contesta decizia Curţii de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mihai Aurelian Szanto, Atilla Csaba Pantics şi Levente Pantics au fost puşi sub acuzare de DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti care a hotărât, iniţial, arestarea preventivă pe 12 august 2016 arăta, în motivarea deciziei, că „nu se pot reţine susţinerile apărării”, iar Mihai Aurelian Szanto, Atilla Csaba Pantics şi Levente Pantics nu pot invoca “naivitatea şi convingerea sinceră a participării într-un film, în contextul în care toată modalitatea de desfăşurare a filmării „le putea crea măcar suspiciuni asupra naturii reale a acesteia”.

Magistratul a menţionat că aceştia au acceptat cu uşurinţă „rolurile atribuite”, deşi nu sunt actori, şi nu au discutat sau întrebat despre vreun contract care să consemneze derularea evenimentelor nici atunci când li s-a cerut să poarte cagule, să vorbească într-un anumit limbaj şi să prezinte „arme adevărate”.

Această derulare de scene ar fi trebuit să atragă atenţia oricărei persoane „cu un grad normal de instrucţie” asupra consecinţelor, în condiţiile în care, în film, se vorbeşte despre trafic de arme, iar complicii jurnaliştilor de la Sky News spuneau „că sunt dispuşi, contra unor sume de bani, să vândă arme oricui plăteşte, inclusiv teroriştilor”.

Mai mult, magistratul arată că nici după ce postul de televiziune britanic Sky News a prezentat reportajul, din care puteau înţelege că armele de vânătoare pe care le-au filmat au fost prezentate ca arme de război, cei trei complici nu i-au denunţat pe jurnaliştii britanici.

Magistratul a arătat că datele şi informaţiile comunicate verbal şi surprinse în materialul video al postului britanic de televiziune, care  au fost răspândite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune, inclusiv în mediul virtual, ştiind că persoanele care apăreau nu erau traficanţi de arme, ci doar vânători, iar armele manipulate şi prezentate de aceştia erau arme de vânătoare deţinute legal, "au pus în pericol securitatea naţională”.

Instanţa a apreciat că "toate aceste acţiuni pe teritoriul României sunt de natură a afecta securitatea naţională a statului român prin inducerea în eroare a autorităţilor europene, a populaţiei largi din Europa şi din România cu privire la posibilitatea autorităţilor de stat române de a gestiona contrabanda cu armament provenit din zone de conflict vecine statului român, de natură a aproviziona cu armament de război deosebit de periculos grupări teroriste din vestul Europei sau alte zone de conflict”.

Procurorii DIICOT precizau că cei trei jurnalişti britanici vor fi citaţi pentru a fi audiaţi prin intermediul unei comisii rogatorii internaţionale.

Televiziunea britanică Sky News a difuzat, în 7 august, un reportaj despre care a spus că a fost filmat în România, realizat de jurnalistul Stuart Ramsay, în care presupuşi traficanţi le prezintă jurnaliştilor arme pe care ar fi intenţionat să le vândă.

"Nu există nici un subterfugiu. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care vrea să ilustreze că obţinerea unei arme este relativ uşoară şi credeau că le vom cumpăra (…). Ideea este că nu le pasă cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. Pe parcursul întâlnirii, au spus clar că vor vinde oricui: spărgător de bănci, criminal în masă sau terorist, nu făceau nicio distincţie”, au scris jurnaliştii de la Sky News.

Aceştia susţin că s-au întâlnit cu traficanţii pe o şosea, după care i-au urmat într-o pădure unde nu era semnal de la telefon, înainte de a opri pe o pajişte. Doi bărbaţi le-au cerut apoi jurnaliştilor să coboare, i-au percheziţionat, le-au verificat echipamentele şi le-au încuiat telefoanele mobile în maşină, luându-le cheia. Au deschis apoi portbagajul lor, arătându-le ce tipuri de arme au de vânzare. Membrii bandei le-au dat apoi asigurări reporterilor că pot oferi mii de astfel de arme, dar şi muniţie pentru ele.

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în urma acestui reportaj, afirmând că a fost un scenariu pus la cale de către jurnaliştii britanici.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.