Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa, vineri, sentinţa în dosarul dintre Traian Băsescu şi CNSAS care cere recunoaşterea calităţii sale de colaborator al Securităţii. La ultimul termen, fostul preşedinte a declarat că nu a colaborat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti sunt aşteptaţi să pronunţe, vineri, sentina în dosarul dintre CNSAS şi Traian Băsescu, ”pronunţarea urmând a se efectua prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”.

La ultimul termen, în 5 septembrie, Băsescu a reluat afirmaţiile conform cărora nu a colaborat cu fosta Securitate.

”Trebuie să mă apăr, avem puncte de vedere total diferite eu şi CNSAS-ul. Vom vedea, ne va mpăca un al treilea, judecătorul”, a spus fostul preşedinte.

Întrebat dacă o decizie defavorabilă i-ar crea probleme de imagine, Traian Băsescu a răspuns: ”Categoric”.

În ceea ce priveşte legătura sa cu Petrov, numele conspirativ sub care ar fi colaborat, Băsescu a declarat: ”Hai să vedem procesul, nu aş vrea să fac declaraţii înaintea procesului, îl lăsăm să se desfăşoare şi vedem”.

El a reluat afirmaţiile conform cărora nu a fost colaborator al Securităţii.

Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat la sfârşitul lunii mai, la Curtea de Apel Bucureşti. Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu ”sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.

De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat infiormări sub numele de cod Petrov.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator.El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.