Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că susţine în mod ferm demersul legal al Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra propunerii legislative adoptate de Camera Deputaţilor. "Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă regretul faţă de modalitatea inacceptabilă în care Parlamentul României a înţeles să se raporteze la autoritatea judecătorească, adoptând o măsură cu consecinţe grave asupra independenţei justiţiei şi statutului magistratului în lipsa oricărui dialog instituţional onest", arată CSM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară, "îngrijorarea şi dezacordul" faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor, în şedinţa din 28 ianuarie, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor.

"Această situaţie este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie. În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii susţine în mod ferm demersul legal al Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra propunerii legislative adoptate de Camera Deputaţilor", arată CSM.

Totodată, în susţinerea demersului ICCJ, Consiliul va transmite Curţii Constituţionale opinia sa juridică, bazată pe argumentele de neconstituţionalitate intrinsecă şi extrinsecă ale actului normativ adoptat, deduse atât din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, cât şi din reglementări internaţionale cu incidenţă în domeniul statutului magistratului şi al independenţei justiţiei.

"Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă regretul faţă de modalitatea inacceptabilă în care Parlamentul României a înţeles să se raporteze la autoritatea judecătorească, adoptând o măsură cu consecinţe grave asupra independenţei justiţiei şi statutului magistratului în lipsa oricărui dialog instituţional onest. Această conduită concretizează practic unele luări de poziţie repetate ale liderilor politici, având ca efect încurajarea unui curent social negativ împotriva magistraţilor, la nivelul opiniei publice. Procedând astfel, Camera Deputaţilor a ignorat principii constituţionale şi a asumat generarea unor vădite consecinţe negative la nivelul întregii societăţi", mai arată CSM.

CSM precizează că, în calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, nu va abdica de la susţinerea necondiţionată a tuturor principiilor care dau conţinut acestei valori constituţionale.

ICCJ a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu legea de eliminare a pensiilor speciale, precizând că sesizarea vizează ”actul normativ în întregime”. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.