Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, să transmită Guvernului solicitarea privind abrogarea OUG 7/ 2019. Secţia pentru procurori a CSM îi adresează o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care precizează că dialogul referitor la adoptarea unor acte normative trebuie iniţiat anterior emiterii acestora şi că, prin promovarea OUG 7/2019, care modifică, în regim de urgenţă, a patra oară legile justiţiei, Guvernul pare să permanentizeze aceeaşi practică referitoare la lipsa de dialog instituţional şi de consultare a sistemului judiciar. Secţia pentru procurori precizează că, în 19 februarie, a obţinut o întrevedere cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în care a subliniat pericolul de afectare a activităţii Ministerului Public prin aducerea în imposibilitatea de a-şi realiza însăşi atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Scrisoare deschisă a Secţiei pentru procurori a CSM către Dăncilă: Dialogul referitor la adoptarea unor acte normative trebuie iniţiat anterior emiterii acestora

”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transmiterea unei solicitări către Guvernul României în vederea abrogării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.7/2019, cu excepţia dispoziţiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii. (majoritate: 12 voturi DA, 3 voturi NU, 1 vot NUL)”, a transmis, luni, CSM. 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu se va renunţa la OUG 7 care a schimbat legile justiţiei, deşi unele lucruri care au creat nemulţumire, dacă sunt bine argumentate, ar putea fi modificate.

Premierul Viorica Dăncilă a invitat reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi şi ai CSM, luni, la ora 15.30, la Palatul Victoria, la discuţii privind legile justiţiei.

Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi Asociaţia ”Iniţiativa pentru Justiţie” au precizat că independenţa justiţiei nu se negociază şi că orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluţie aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului fiind abrogarea imediată şi în integralitate a actului normativ în cauză.

Cele trei asociaţii au făcut apel la CSM să nu trimită reprezentanţi la discuţia propusă de către premierul Viorica Dăncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.