Un jandarm care se afla în dispozitivul de ordine publică la „Festivalul Beach!, Please!”, de la Costineşti, a fost filmat în timp ce striga la tinerii aflaţi la evenimentul muzical. Reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa au explicat că jandarmul respectiv a fost nevoit să ridice vocea pentru a se face auzit de către participanţii la festival, cărora le transmitea pe unde pot intra.
În filmarea apărută pe reţelele de socializare se observă cum un jandarm strigă la tinerii de la festival.
Reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa au transmis, sâmbătă, o explicaţie la ceea ce s-a întâmplat, de fapt.
„În prima seară a festivalului, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a instituirii codului portocaliu de vreme rea, s-a luat decizia devierii afluxului de participanţi de la poarta 1 către poarta 2 de acces. Măsura a fost necesară pentru a preveni orice situaţie care ar fi putut pune în pericol siguranţa celor prezenţi la eveniment. În contextul aglomeraţiei şi al lipsei de cooperare din partea unor participanţi, jandarmul a fost nevoit să ridice tonul vocii pentru a se face auzit şi pentru a transmite rapid instrucţiuni clare, în vederea asigurării ordinii şi siguranţei publice”, au transmis reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.
Ei au adăugat că ”intervenţia a avut ca unic scop protejarea participanţilor şi gestionarea eficientă a unui moment critic”.
Jandarmul care apare în filmare face parte din Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.