Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans i-a transmis premierului Dăncilă îngrijorarea cu privire la situaţia din Justiţie, potrivit unui purtător de cuvânt al CE. Premierul Viorica Dăncilă spune că a avut un "dialog constructiv" cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. "Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă", afirmă Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Dăncilă, despre întâlnirea cu Timmermans: Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă

Conform sursei citate,  discuţia, a doua într-o lună, a fost "deschisă şi onestă".

"Ei au abordat chestiuni referitoare la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, iar prim-vicepreşedintele CE a exprimat îngrijorarea crescând cu privire la situaţia actuală şi la cele mai recente evoluţii. El a declarat că sunt necesare progrese rapide în toate chestiunile care au provocat îngrijorare în ultimele săptămâni. Cei doi oficiali au decis ca experţi din România şi ai Comisiei Europene să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta aceste probleme", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Recent, Timmermans s-a întâlnit cu liderul PSD Liviu Dragnea. Ulterior, el a declarat pentru Politico.eu că i-a transmis „foarte clar” liderului PSD Liviu Dragnea că dacă doreşte să facă parte din familia socialiştilor europeni, trebuie să respecte statul de drept. "Nu ştiu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”, a declarat el, adăugând că deşi liderul PSD a afirmat pentru presa din România că toate problemele au fost rezolvate, „din păcate, nu este deloc aşa”.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a deschis pe numele lui Timmermans şi al altor oficiali ai CE un dosar penal ca urmare a plângerii depuse de publicaţia online "Lumea justiţiei" care l-a acuzat de falsificarea raportului MCV. Plângerea îi vizează şi pe comisarul european pe Justiţie Vera Jourova, procurorul general al României, Augstin Lazăr, şi pe şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea. Comisia Europeană a precizat, însă, că autorităţile naţionale nu au jurisdicţie în astfel de cazuri.

Prim-vicepreşedinte Comisiei Europene este invitat săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.