Bărbatul de 44 de ani din judeţul Timiş, suspectat că a ajutat cei trei suspecţi în cazul crimei de la Sibiu, a fost reţinut pentru 24 de ore. El i-ar fi transportat şi găzduit pe cei trei bărbaţi din judeţul Dolj care ar fi comis fapta, iar pe unul dintre ei l-ar fi ajutat să părăsească ţara. Cei trei făptaşi au intratb în casa omului de afaceri sibian pentru a fura bunuri şi i-au supravegheat locuinţa dintr-un imobil nelocuit învecinat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”S-a început urmărirea penală faţă de trei bărbaţi din judeţul Dolj, de 31, 33 şi 34 de ani, pentru infracţiunile de omor calificat şi tâlhărie calificată”, anunţă, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

CITEȘTE ȘI Percheziţii la locuinţa bărbatului din Timiş audiat în dosarul privind moartea omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner / Acesta i-ar fi găzduit pe cei trei suspecţi

Procurorii precizeză că cei trei suspecţi nu au fost prinşi până în prezent, existând indicii că ar fi părăsit ţara. De asemenea, procurorii precizează că doi dintre suspecţi au antecedente penale.

”Tot astăzi, procurorul criminalist a dispus reţinerea unui bărbat de 44 de ani, din Dumbrăviţa, judeţul Timiş, dfaţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, constând în aceea că ar fi ajutat autorii crimei cu găzduire şi transport, contribuind şi la plecarea din ţară a unuia dintre autori. La locuinţa acestuia şi la sediul firmei sale s-au efectuat percheziţii domiciliare”, a mai transmis sursa citată.

Procurorii explică faptul că suspecţii au intrat în casa victimei cu scopul de a fura bunuri.

”Din probele administrate până în prezent se conturează ideea că motivul pătrunderii în locuinţa victimei a fost jaful. Autorii au supravegheat casa victimei începând cu noaptea de 4/5 noiembrie, dintr-un imobil învecinat şi nelocuit. Pe una dintre probele prelevate cu ocazia cercetării la faţa locului din acel imobil a fost identificatprofilul ADN al unuia dintre autori”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Anterior, ei au anunţat că susăecţii în cazul acestui jaf urmat de crimă au fost identificaţi. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.