Un avocat din Baroul Galaţi a fost reţinut pentru trafic de influenţă de către procuroriii DNA. A fost prins în flagrant când primea 7.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducere fără permis şi căreia i-a promis că rezolvă ca poliţiştii să tergiverseze dosarul.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 iunie 2025, a unui inculpat, avocat în cadrul Baroului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, anunţă, vineri, DNA.
Potrivit procurorilor, în 23 mai 2025, avocatul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 7.000 de euro, promiţând că îşi va trafica influenţa pe care a afirmat că o are asupra unuia dintre ofiţerii de poliţie din conducerea Poliţiei Municipiului Tecuci, cu scopul de a soluţiona favorabil dosarul penal în care acesta este cercetat ca autor al infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
”În concret, inculpatul ar fi promis că, în schimbul sumei de bani pretinse, îl va convinge pe unul dintre ofiţerii de poliţie din conducerea Poliţiei Municipiului Tecuci să intervină pe lângă lucrătorul de poliţie care îi este subordonat şi care efectuează supravegherea urmăririi penale în dosarul penal menţionat anterior, pentru a tergiversa soluţionarea dosarului până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea comisă de către persoana respectivă”, a transmis DNA.
Astfel, la data de 05 iunie 2025, inculpatul a fi primit de la persoana respectivă suma de 7.000 de euro, ocazie cu care procurorii DNA l-au prins în flagrant.
Inculpatul va fi prezentat Curţii de Apel Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.