Procurorul general, Augustin Lazăr, şi-a încheiat declaraţia de presă de miercuri seară cu lacrimi în ochi şi vocea tremurândă, spunând că este emoţionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vă rog să-mi scuzaţi starea emoţională, dar nu mi-e indiferent la ceea ce vă spun eu în acest moment şi mă simt într-un moment special nu numai al carierei mele, ci într-un moment special al României. Iar făclia despre care cineva a susţinut în deşert că nu este tocmai aşa cum trebuie o să aibă surpriza să o vadă circulând de la vechea generaţie la noua generaţie şi vom avea mereu magistraţi independenţi ca stare de spirit, nu trebuie să fie tot aceiaşi, că mandatele uzează, dar vor transmite făclia demnităţii şi  independeţei magistraturii spre generaţiile următoare. Şi aşa să ne ajute Dumnezeu, precum am jurat noi când am intrat în magistratură", a spus procurorul general Augustin Lazăr, cu lacrimi în ochi, la finalul declaraţiei de presă susţinute miercuri seară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.