Procurorii de la Parchetul Tribunalului Buzău au decis marţi extinderea urmării penale în cazul bărbatului care a atacat pacienţii din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, dar şi extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfăşurată de către angajaţii unităţii spitaliceşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procuror Cătălin Radu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit acestuia, pe lângă infracţiunea de omor calificat, bărbatul este cercetat şi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi pentru distrugere.

Atacatorul a fost audiat şi se află la Spitalul din Săpoca în vederea efectuării unei expertize neuropsihiatrice.

Se află sub tratament şi sub pază, fiind singur într-o cameră izolată şi securizată.

Cinci persoane au murit şi opt sunt rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.