Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a venit, marţi, la DNA, fiind citat pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar, pentru că a girat cartea "Muntele Athos, patria ortodoxiei", scrisă de Gigi Becali. Pentru “binecuvântarea” pe care a dat-o cărţii scrise de Becali a fost audiat la DNA, luni, în calitate de martor, mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPS Teodosie a ajuns la Direcţia Natională Anticorupţie în jurul orei 11.00, fiind însoţit de un avocat, iar la intrare nu a vrut să spună de ce l-au chemat procurorii anticorupţie.

Avocatul a declarat că IPS Teodosie a fost citat in calitate de martor, pentru lămurirea unei cauze penale aflate în derulare la DNA. “Dumnealui nu cunoaşte care este ordinea …”, a spus avocatul.

Întrebat dacă Gigi Becali a făcut donaţii după ce IPS Teodosie a girat pentru cartea scrisă de omul de afaceri în penitenciar, avocatul a spus că Becali “a făcut donaţii la toate mănăstirile şi parohiile".

Şoferul maşinii cu care a venit IPS Teodosie a încercat să intre în curtea DNA, însă nu I s-a permis accesul, avocatul acestuia venind şi spunându-i că trebuie să parcheze în altă parte şi să intre pe la intrarea principală.

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru News.ro, că IPS Teodosie va da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări pentru favorizarea făptuitorului, ancheta vizând profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor pentru care au primit reducerea pedepselor, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

IPS Teodosie, care este şi profesor universitar la Universitatea Ovidius din Constanţa, a girat cartea “Muntele Athos, patria ortodoxiei”, scrisă de Gigi Becali în perioada în care a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

În acelaşi dosar, luni a fost audiat la DNA, tot în calitate de martor, mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza.

Avocatul Mitropolitului Ardealului, Daniel Ionaşcu, a declarat, după audierea lui Laurenţiu Streza, că acesta nu a avizat cartea lui Gigi Becali, ci a dat “binecuvântare” pentru scrierea ei, precizând că în schimb nu s-au dat bani şi nu au fost făcute donaţii de către omul de afaceri.

 “Binecuvântarea s-a dat pentru scrierea lucrării. Când s-a dat binecuvântarea, domnul Gigi Becali a putut să o folosească cum doreşte, nu este răspunderea Prea Sfinţitului. (…) Este ca atunci când te duci la arhiereu ca să ceri binecuvântarea de a scrie despre o experienţă personal”, a mai spus avocatul.

Becali a scris în cei doi ani în care a stat în penitenciar cinci cărţi: "Muntele Athos, patria ortodoxiei", "Steaua şi Becali", "Becali şi politica. Începuturile", "Iubirea milostivă şi mântuitoare" şi "Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României".

Omul de afaceri Gigi Becali a fost audiat în 8 iunie la DNA, în calitate de martor, în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar.

Ancheta în acest caz a fost începută în ianuarie, după ce DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la suspiciune săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv pentru ajutorul dat unor condamnaţi pentru corupţie. Anchetatorii susţin că fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat.

"În această modalitate, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni de corupţie se regăsesc condamnaţi care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puţin decât stabilise instanţa de judecată, exclusiv ca urmare a activităţii infracţionale care face obiectul sesizării din oficiu”, potrivit DNA.

Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

“Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate”, susţin procurorii DNA.

Din datele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani, printre aceştia fiind Gigi Becali, George Copos, Cătălin Voicu, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu şi Ioan Niculae. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.