Cazul medicului agresat în spital, la Feteşti - Avocat: Personalul medical să depună plângeri,să le susţină, să nu şi le retragă / Agresorul a susţinut că a fost provocat de medic şi a prezentat în apărarea sa mesaje de încurajare de pe reţelele sociale ieri, 08:00
Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc şi administratorul unei societăţi comerciale, reţinuţi de DNA pentru complicitate la dare de mită şi, respectiv, dare de mităJustiție16 dec 2025
Nicuşor Dan: Eu nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc, în ansamblu lui, către zona politică. Dimpotrivă, dacă sunt ajustări pe partea legislativă, să le facem, dar sistemul de justiţie se autoguvernezePolitic Intern16 dec 2025
Sorin Grindeanu: PSD s-a ţinut departe de subiectul scandalului din justiţie / Sunt anumiţi lideri USR cu dosare care vor schimbarea legilor justiţiei / În acest moment, sunt anumite forţe politice care încearcă să politizeze acest demersPolitic Intern16 dec 2025
Preşedintele Senatului, discuţii cu reprezentanţii organizaţiilor civice Declic şi Funky Citizens, în contextul dezbaterilor publice privind funcţionarea sistemului de justiţiePolitic Intern16 dec 2025
Administratorul mai multor societăţi comerciale din domeniul transportului alternativ de persoane acuzat de evaziune fiscală, pus sub control judiciar pentru 60 de zile/ Acesta ar fi plătit la negru mai mulţi şoferi colaboratoriJustiție16 dec 2025
Fost judecător CEDO, despre decizia în cazul Danileţ privind libertatea de exprimare a magistraţilor europeni: elaborează principii contemporane de o importanţă capitală în materie, cu reverberaţii la nivel european şi nu numaiJustiție16 dec 2025
Percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Buzău, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune / Prejudiciu de aproape un milion de leiJustiție16 dec 2025
UPDATE - Percheziţii DNA în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea, în 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială / Vizat, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc /Cuc a fost adus la DNA -FOTOJustiție16 dec 2025
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România: CSM trebuie să îşi asume răspunderea pentru abuzul constatat de CEDO în cazul Danileţ, prin demersuri care pot începe cu demisiile de onoare sau revocarea judecătorilor Lia Savonea şi Simona MarcuJustiție16 dec 2025
Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din staţiunea 2 Mai, în vara anului 2023, soldat cu doi morţi şi trei răniţiJustiție16 dec 2025
Marş pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Piaţa Revoluţiei, în 21 decembrie. Organizatori: Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine. Avem datoria să fim vocea lor şi să strigăm răspicat JUSTIŢIE, NU CORUPŢIE!Social16 dec 2025
Kelemen Hunor: Nu am încredere în justiţie. Am încredere în judecători şi în procurori, că sunt şi oameni minunaţi acolo, dar în sistem nici eu nu am încredere/ Ideea de campanie a politicului împotriva puterii judecătoreşti, o prostiePolitic Intern15 dec 2025
Adrian Ţuţuianu a preluat luni mandatul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, pentru o perioadă de opt ani/ Care sunt principalele sale obiectivePolitic Intern15 dec 2025
Secţia pentru judecători a CSM anunţă demersuri pentru consultarea corpului profesional al judecătorilor, ”având în vedere contextul actual din justiţie” / Care vor fi temele discutate / Concluziile, prezentate în 19 decembrieJustiție15 dec 2025
Abrudean: Dacă se constată că există probleme cu legile justiţiei, rolul politicienilor, al Parlamentului, este să le modifice în acord cu realităţile actuale / Haideţi să ne uităm un pic şi la ce a făcut bine ministrul PredoiuPolitic Intern15 dec 2025
USR vine cu zece propuneri pentru ”debaronizarea justiţiei şi întărirea luptei împotriva corupţiei” şi face apel la partidele din coaliţie să le susţină Politic Intern15 dec 2025
Fostul judecător Cristi Danileţ câştigă definitiv la CEDO procesul împotriva statului român, după ce a fost sancţionat de CSM pentru două postări în spaţiul online / Avocat: Hotărârea Marii Camere reprezintă un moment-cheie în jurisprudenţa CEDOJustiție15 dec 2025
Cadavrul Rodicăi Stănoiu, exhumat luni, după apariţia unor suspiciuni legate de moartea fostului ministru al Justiţiei/ Cercetări pentru ucidere din culpă şi acces ilegal la un sistem informaticJustiție15 dec 2025
DNA - Şase percheziţii în judeţele Iaşi şi Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul de transportului alternativ de persoane / Prejudiciul, estimat la peste 24 de milioane de leiJustiție15 dec 2025
Ministrul Justiţiei, întrebat dacă a vorbit cu Lia Savonea şi dacă aceasta ar trebui să-şi dea demisia: Nu am vorbit. Eu nu pot spune că cineva trebuie să demisioneze sau nu. Demisia este un act personal pe care oricine şi-l asumă Justiție15 dec 2025
Nicuşor Dan: Plec la summitul de la Helsinki, dar iau cu mine îngrijorările societăţii legate de funcţionarea justiţiei, pe care le împărtăşesc. Statul de drept nu este negociabilPolitic Intern15 dec 2025
UPDATE Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest / Curtea de Apel Bucureşti le-a respins cererile privind înlocuirea arestării cu o măsură preventivă mai uşoarăJustiție15 dec 2025
Drone ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă şi un port cheie din regiunea Krasnodar din Rusiaastăzi, 09:16
Un judecător american anulează procedura lansată de administraţia Trump împotriva preşedintelui Fed Jerome Powellieri, 23:04
Bucureşti - Trafic restricţionat pe Şoseaua Mihai Bravu, din cauza unei surpări de aproximativ 1 metru pătrat, pe partea carosabilă - FOTOastăzi, 11:04
Asfalt surpat pe Şoseaua Mihai Bravu din Capitală - Termoenergetica: Aproximativ 10 plăci de beton au fost afectate / Starea structurală a galeriei de termoficare, sever degradată, circulaţia rutieră nu poate fi reluatăastăzi, 20:05
Cotidianul.roMajoritatea angajaților câștigă sub 4.100 lei pe lună. Diferențe uriașe între salariul mediu și cel median ANALIZĂ
Spotmedia.roȚarul AI de la Casa Albă spune că SUA ar trebui să declare victoria și să iasă din războiul cu Iranul
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week lansează cea de-a doua ediţie Next Generation – Fashion Talent Award
Care sunt cele mai frecvent utilizate suplimente naturiste pentru slăbit şi metabolism în 2026? TOP recomandări
PEFA lansează Indexul Antreprenoriatului şi Leadershipului Feminin: România pierde anual echivalentul a 1,6% din PIB prin subutilizarea potenţialului economic al femeilor
Proteste ale studenţilor în mai multe centre universitare. Tinerii atrag atenţia că, prin implementarea noilor prevederi care îi vizează, rata de abandon şcolar va fi tot mai mare astăzi, 20:12
Asfalt surpat pe Şoseaua Mihai Bravu din Capitală - Termoenergetica: Aproximativ 10 plăci de beton au fost afectate / Starea structurală a galeriei de termoficare, sever degradată, circulaţia rutieră nu poate fi reluatăastăzi, 20:05
UPDATE - Bucureşti: Incendiu la un spaţiu comercial aflat la parterul unui bloc situat în Şoseaua Pantelimon / Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, precum şi la faţada blocului / Incendiul a fost localizat astăzi, 17:55
Ciucu: Afişajul ilegal cu postere este o boală oribilă care sluţeste Bucureştiul! Am dispus poliţiei locale să identifice toate firmele care vandalizează oraşul şi să le facă plângeri penale / Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazitastăzi, 16:04
Noua carte despre prinţul Harry este o „conspiraţie aberantă”, afirmă purtătorul său de cuvânt. Potrivit noii biografii, regina Camilla ar fi spus că Meghan „l-a spălat pe creier” pe Harryastăzi, 16:06
SUA trimit drone interceptoare folosite în Ucraina, pentru a contracara atacurile Iranuluiastăzi, 15:57
Argeş: Intervenţie a poliţiştilor de la acţiuni speciale, pentru calmarea unui bărbat care arunca cu pietre în trecători şi autovehicule. El a fost împuşcat în picior, după ce a atacat cu sabia un poliţist astăzi, 17:04
Ciprian Ciucu: Ca primar de sector, am fost foarte bine primit, pe oriunde am mers. Ca primar general, cineva m-a înjurat, în urmă cu vreo două săptămâni, şi eram uimit, de ce mă înjură? / Salariul meu în acest moment este de 19.000 de leiastăzi, 22:13Social
Mînzatu: În aproape toate statele membre se văd rezultate tot mai slabe ale elevilor testaţi în jur de 15 ani, pe PISA, comparativ cu copiii din ţări asiatice, din SUA / E nevoie să investim mai ales în matematică, gândire critică, dezinformareastăzi, 22:03Social
Ministrul Educaţiei a venit să vorbească cu studenţii care protestau în Piaţa Victoriei: Îmi doresc un buget mai mare acordat studenţilor. În acelaşi timp, îmi doresc o schimbare de mentalitateastăzi, 21:59Politic Intern
Protestatari cubanezi au devastat sediul Partidului Comunist pe fondul agravării crizei energeticeastăzi, 21:52Externe
Roxana Mînzatu: În setul de competenţe al unui copil, pe lângă matematică, citit, scris, trebuie să fie şi competenţa digitală. E esenţial astăzi, 21:44Politic Intern
Roxana Mînzatu: Este o polarizare în interiorul statelor membre, nu doar în România, între regiuni foarte dezvoltate şi regiuni cu sărăcie uneori extremă. România are o polarizare mai mare astăzi, 21:38Economic
AUR anunţă că repară o mare greşeală a guvernului Bolojan, în bugetul de stat care se va aproba: Statul român va suporta plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru mameastăzi, 21:36Politic Intern