USR vine luni, în contextul crizei din Justiţie şi al dovezilor multiple că Justiţia este capturată şi că inculpaţi conectaţi politic sunt scăpaţi de dosare prin prelungirea proceselor şi prescriere, cu mai multe propuneri de modificare a legilor Justiţiei şi face un apel către partidele din coaliţie să le susţină, astfel încât să fie adoptate cât mai rapid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Vorbim, în primul rând, de corupţia din Justiţie, care a atins cote alarmante în ultima perioadă, din păcate. După înfiinţarea SIIJ în epoca Dragnea, am văzut cu toţii cum, dintr-o dată, Justiţia a pierdut de pe radar corupţia, nu a mai fost trimis în judecată pentru corupţie niciun magistrat. Este evident că e neverosimilă o astfel de situaţie, magistraţii trebuie să răspundă pentru faptele lor, ca toţi ceilalţi cetăţeni. Multe dintre propunerile prezentate acum au fost formulate şi la discuţiile pentru formarea Guvernului, dar PSD şi actualul ministru al Justiţiei au spus că nu cunosc să fie probleme în sistemul judiciar şi că au nevoie de o perioadă de evaluare. Perioada de evaluare a trecut de mult, trebuie modificată de urgenţă legislaţia”, declară Stelian Ion, fost ministru USR al Justiţiei.
 
Propunerile USR vizează:
 
1. Egalitatea magistraţilor în faţa legii. Competenţa de anchetare a infracţiunilor de corupţie din Justiţie să revină la DNA. 
 
USR arată că răspunderea magistraţilor să nu fie una specială, anchetarea celor bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni să se facă potrivit competenţei după materie.
 
”Această propunere este în acord şi cu Avizele Comisiei de la Veneţia nr. 1036/2021 şi 1079/2022. După înfiinţarea SIIJ, nici această structură, nici structura care i-a succedat nu au fost în măsură să combată fenomenul corupţiei din justiţie. Răspunderea penală a magistraţilor a devenit astfel iluzorie, acesta fiind un teren fertil pentru creşterea fenomenului corupţiei din magistratură”, spune USR. 
 
USR mai propune şi reforma CSM, afirmând că ”această instituţie s-a transformat, în timp, într-o castă care nu este în măsură să apere independenţa justiţiei, ci mai degrabă unele interese particulare”. 
 
”Alegerea membrilor CSM să fie făcută de către toţi magistraţii, prin scrutin universal, nu pe categorii de instanţe. Modificarea va mări reprezentativitatea acestora şi va sparge monopolul creat de unele cercuri de influenţă din justiţie. Totodată, modificarea procedurii de revocare a membrilor CSM, care în prezent este imposibilă, va putea responsabiliza membrii CSM pe viitor. De asemenea, e nevoie de majorarea normei de reprezentare a magistraţilor de la judecătorii şi tribunale; redarea unor atribuţii plenului CSM, acolo unde este interesată magistratura în ansamblul său; decalarea alegerilor membrilor reprezentativi pentru judecători/procurori astfel încât să fie desemnaţi în etape, nu toţi odată”, precizează USR. 
 
USR vrea şi interdicţii pentru membrii CSM: Membrul CSM să nu poată participa, direct sau indirect, la proceduri de numire, promovare, delegare sau evaluare care privesc persoane cu care se află sau s-a aflat într-o relaţie profesională de subordonare directă în ultimii 5 ani; Nicio persoană care a exercitat un mandat în CSM să nu poată beneficia, direct sau indirect, de pe urma unei decizii referitoare la procedura de numire, promovare sau delegare adoptate în perioada mandatului său; Să li interzică în mod expres orice intervenţie formală sau informală în activitatea unui magistrat; Perioadă de Cool-off: Interdicţia de a ocupa funcţii de conducere în instanţe 2 ani după ce nu mai eşti membru CSM; Să fie obligaţi să voteze nominal propunerile de adoptare a unor decizii, să se consemneze în mod explicit votul fiecăruia, să se motiveze deciziile şi să fie făcute publice pe propriul site.
 
A treia propunere a USR vizează întărirea principiului continuităţii completurilor de judecată prin: eliminarea posibilităţii repartizării dosarului unor magistraţi care, din motive obiective (ex: cereri de pensionare, transfer etc), nu ar putea finaliza cercetarea judecătorească şi condiţionarea delegării, detaşării, transferului sau promovării unui judecător de necesitatea finalizării cauzelor aflate pe rol, cu excepţia situaţiilor obiective expres prevăzute de lege.
 
A patra propunere se referă la permisiunea, în mod expres, ca magistraţii să fie avertizori de integritate, în vederea garantării dreptului la liberă exprimare cu privire la problemele care privesc sistemul judiciar.
 
USR propune, în privinţa carierei magistratului, concursuri de promovare direct pe post la toate instanţele şi stabilirea prin lege a unui număr maxim de posturi pentru promovarea pe loc, corelat cu necesarul real al instanţelor superioare dar şi eliminarea folosirii promovării pe loc ca pretext pentru delegări şi detaşări, prin ocuparea permanentă a posturilor vacante.
 
În plus, preşedinţii instanţelor să fie aleşi de către judecătorii respectivelor instanţe. Acum sunt desemnaţi de CSM. USR vrea şi procedură competitivă, prin concursuri, pentru numirea vicepreşedinţilor de instanţe, a preşedinţilor de secţii şi a adjuncţilor şefilor de parchete. Propunerea este în acord cu Avizul Comisiei de la Veneţia nr. 1105/2022. Acum numirea în aceste funcţii de conducere se face fără concurs de către secţia pentru judecători, respectiv cea pentru procurori din CSM.
 
De asemenea, USR propune democratizarea colegiilor de conducere. 
 
”Toţi ceilalţi membri ai colegiilor de conducere a instanţelor (în afara membrilor de drept) să fie aleşi de către adunările generale. Acum sunt aleşi doar câţiva dintre ei, restul sunt preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii, numiţi de CSM, nu aleşi în adunările generale ale magistraţilor. Aceasta conduce la acapararea puterii decizionale la CSM. Publicarea obligatorie, integrală şi motivată, a tuturor hotărârilor colegiilor de conducere ale instanţelor, sub sancţiunea nulităţii”, arată USR. 
 
USR mai vrea concursuri scrise pentru promovarea la ICCJ, nu doar interviuri. Concursurile să aibă ponderea cea mai mare. dar şi dreptul Preşedintelui de a refuza o singură dată numirea preşedintelui ICCJ şi evaluarea activităţii magistraţilor pe criterii obiective. În circuitul parlamentar există deja, pe această temă, proiectul iniţiat de deputata USR Oana Murariu (plx124/2025
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=124&an=2025).
 
A şasea propunere se referă la delegări, detaşări şi ocuparea posturilor vacante. 
 
USR vrea interdicţia de detaşare/delegare la CSM şi să fie permise delegările/detaşările doar către alte instituţii, pe maximum 6 luni şi nu pe completurile de penal, arătând că CSM dispune de personal suficient şi ar trebui să organizeze concursuri atunci când există nevoie de personal. 
 
De asemenea, se propune definirea expresă, prin lege, a postului vacant ca fiind postul neocupat prin numire definitivă, indiferent dacă este ocupat temporar prin delegare, detaşare sau suplinire, obligarea CSM să organizeze concursuri de admitere ori de câte ori numărul posturilor vacante depăşeşte un prag stabilit prin lege, precum şi organizarea de concursuri periodice până la ocuparea tuturor posturilor vacante, eliminarea folosirii promovării pe loc ca pretext pentru delegari şi detaşări prin neocuparea permanentă a posturilor vacante, limitarea delegărilor şi detaşărilor la caracter excepţional, cu durată limitată, interzicerea delegărilor succesive pe acelaşi post şi obligativitatea motivării scrise şi publice a deciziilor referitoare la acestea şi corelarea volumului de activitate cu răspunderea disciplinară, prin recunoaşterea volumului excesiv de muncă rezultat din deficitul de personal ca circumstanţă atenuantă.
 
La capitolul inspecţiei Judiciare, USR propune o nouă modalitate de numire, în trei paşi, a inspectorului sef al IJ: concurs organizat de o comisie tehnică, aviz conform de la CSM, numire de către Preşedintele României. 
 
”Totodată, este nevoie să se elimine puterile discreţionare ale inspectorului şef al IJ cu privire la soluţionarea cauzelor.
În plus, Inspecţia Judiciară să fie obligată să publice rapoarte anuale (statistici, criterii selecţie a dosarelor) şi interzicerea selecţiei ţintite”, subliniază USR. 
 
USR cere şi efectuarea unui audit independent cu privire la repartizarea aleatorie a dosarelor.
 
În plus, USR propune evitarea prescripţiei şi a tergiversărilor prin mărirea termenului de prescripţie specială cu încă jumătate din termenul de prescripţie generală, modificarea instituţiei prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunile unice, în ipoteza în care sunt realizate mai multe modalităţi normative ale elementului material la date diferite, măsuri pentru a reduce riscul de prescripţie a dosarelor prin eficientizarea procedurilor privind plângerea împotriva tergiversării procesului şi plângerii împotriva duratei procesului penal (să constituie abateri disciplinare) şi creşterea impactului soluţiilor de admitere a acestor plangeri asupra carierei magistraţilor, plângerea împotriva tergiversării procesului/plângerea împotriva duratei procesului penal (civil/penal). 
 
”Aceste instrumente trebuie să fie întărite. Dacă soluţia de admitere a instanţei nu este respectată şi noul termen este din nou depăşit, magistratul în cauză să fie sancţionat disciplinar. Numărul de contestaţii admise va fi un criteriu de avut în vedere la promovarea în profesie”, afirmă USR. 
 
Ultima propunere a USR se referă la limitarea puterilor excesive ale procurorilor-şefi. 
 
”Eliminarea posibilităţii ca Procurorul General, procurorul-şef DNA şi procurorul-şef DIICOT să invalideze toate actele şi măsurile dispuse de procurorii din subordine, conform recomandărilor din avizul Comisiei de la Veneţia nr. 1105/2022. Este periculoasă acapararea unei puteri exorbitante de influenţare a cursului oricărui dosar penal în mâinile unui procuror numit eminamente politic”, spune USR. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.