DNA precizează că marţi au loc două percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială. Vizat este şi fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc. De asemenea, Registrul Auto Român a venit cu precizări după ce numele instituţiei a fost vehiculat în contextul acestui dosar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a fost adus la sediul central al DNA, pentru audieri. El nu a făcut declaraţii la sosire.

De asemenea, Registrul Auto Român a venit cu precizări după ce numele instituţiei a fost vehiculat în contextul acestui dosar.

”Referitor la informaţiile apărute în mass-media, cu privire la presupusele fapte de corupţie de care este acuzat un fost ministru al Transporturilor, Registrul Auto Român precizează că până la acest moment conducerea nu a fost înştiinţată că instituţia sau angajaţii săi ar fi vizaţi. Ca şi în alte situaţii similare, facem precizarea că, în eventualitatea în care organele de anchetă ne vor solicita informaţii, Registrul Auto Român este dispus să colaboreze şi să ofere datele şi documentele necesare. Având în vedere că este o cercetare penală în curs, reprezentanţii RAR nu au acces la datele nedestinate publicului. Prin urmare, nu putem comenta informaţiile până la stabilirea unei eventuale decizii definitive a unei instanţe de judecată”, a transmis RAR.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială”, a transmis DNA, solicitată să facă precizări în legătură cu informaţiile conform cărora este vizat fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.

Conform DNA, în cursul zilei de 16 decembrie 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.

”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis instituţia.

Surse judiciare au declarat că este vorba despre un dosar de dare de mită în care, pe lângă Cuc, este vizat şi un om de afaceri.

Răzvan Cuc a fost ministru al Transporturilor din partea PSD, în 2017.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.