Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marţi la Castel Gandolfo - reşedinţa papei, situată în apropiere de Roma -, pentru a se întâlni cu Papa american Leon al XIV-lea, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele ucrainean se află la Roma cu scopul de a-şi continua eforturile în vederea obţinerii unui sprijin european şi opunerii faţă de presiuni ale Statelor Unite ale lui Donald Trump în favoarea unui compromis dificil cu Rusia.

Negociatori americani şi ucraineni au încheiat sâmbără trei zile de negocieri în vederea unei reduceri a unor divergenţe cu privire la o propunere a unui plan de pace al administraţiei Trump.

Un punct de blocaj major ale acestui plan este cererea Moscovei ca Kievul să-i cedeze controlul asupra regiunii Donbas, în estul Ucrainei.

Rusia ocupă în prezent cea mai mare parte a acestei regiuni indistriale, însă nu o ocupă în înmtregime.

Ucraina şi aliaţii săi euroeni se opun ferm ideii oricărei cedări de teritorii ucrainene Rusiei.

Volodimir Zelenski, care încearcă să obţină susţinerea europenilor, urmează să fie primit marţi de către şefa Guvernului italian Giorgia Meloni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.