Preşedintele Ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri în discursul rostit în Parlamentul francez, că Rusia a „ignorat complet” conceptul dialogului, arătând că tentativele de prevenire, pe calea negocierii, a unui conflict armat pe teritoriul Ucrainei nu au fost luate în calcul de către Federaţia Rusă, iar „în Ucraina a încpeut să plouă cu rachete li artilerie rusească”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„E Important să căutăm adevărul şi în vom găsi pe câmpul de luptă. Ce ne-a rămas nouă: valorile, unitatea, hotărârea de a fi liberi. Acesta este adevărul în Paris, în Kiev, în Varşovia, la Berlin, în Roma, la Bruxelles, în Bratislava, peste tot. Dar avem nevoie de mai mult, avem nevoie să acţionăm împreună şi să punem împreună presiune pe Rusia, să o forţăm să caute pacea”, a adăugat liderul Ucrainei. 
Acesta a subliniat unitatea poporului său, arătând că aceştia nu mai sunt de stânga sau de dreapta, majoritate sau minoritate, ci sunt împreună, dorind pace, el făcând trimitere la sloganul care a devenit motto-ul naţional al Franţei în urma Revoluţiei Franceze. 
„Suntem recunoscători Franţei pentru ajutorul dat, suntem recunoscători preşedintelui Macron pentru toate eforturile sale şi comunicarea constantă. Ucrainenii au văzut că Franţa vrea de asemenea adevărul şi vrea să îl protejeze. Vorbiţi despre libertate, egalitate, fraternitate, fiecare dintre aceste cuvinte este foarte important pentru dvs. Ucrainenii cred şi ei în ele şi aşteptăm ca liderii dvs să ajute şi să încurajeze Rusia să caute pacea, să termite acest război împotriva libertăţii, unităţii şi fraternităţii”, a mai afirmat Zelenski. 
El aşteaptă „o decizie istorică” cu privire la Uniunea Europeană şi Ucraina în cursul preşedinţiei franceze a UE.
Preşedintele Ucrainean a arătat că, la o lună de la începutul războiului, Ucraina are nevoie de mai mult ajutor. 
„Avem nevoie de arme ca să luptăm împotriva tancurilor, avem nevoie de apărare antiaeriană pentru a ne păstra libertatea, avem nevoie de aceste arme şi avem nevoie de sancţiuni mai dure. Companiile franceze ar trebui să părăsească piaţa din Rusia: Renault, Leroy Merlin, Auchan şi alţii (...) aceste companii trebuie să înceteze să sponsorizeze crima împotriva unor femei şi copii nevinovaţi. Toată lumea trebuie să-şi amintească asta: valorile sunt mai importante decât profiturile, oamenii sunt mai importanţi decât profitul. Şi dacă ne uităm în viitor, la cum vom trăi după război, avem nevoie de garanţii privind securitatea noastră, avem nevoie de garanţii că un nou război nu va fi posibil în lumea noastră. Avem nevoie de un nou sistem de securitate, în care Franţa să aibă un rol de lider, pentru ca nimeni niciodată să nu mai plângă şi toată lumea să-şi trăiască viaţa în pace şi demnitate, nu sub ploaia de bombe şi rachete”, a afirmat el.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.