Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Berlinul că doreşte „din nou” războiul împotriva Rusiei, într-un climat de tensiuni intense, după ce Germania a acuzat Moscova că a trimis o dronă încărcată cu exploziv asupra aeroportului din Leipzig. „Au găsit o dronă. Au decretat că era o dronă rusă, fără ca nimeni să încerce să aprofundeze problema. În cele din urmă, acesta este începutul unui adevărat război”, a reacţionat domnul Lavrov, citat duminică de agenţiile de presă ruse, informează AFP.
Berlinul a anunţat marţi închiderea, începând cu 18 septembrie, a ultimului consulat rus de pe teritoriul său, situat la Bonn (vest), precum şi a centrului cultural rus din Berlin, cunoscut şi sub denumirea de „Casa Rusă”. Acest anunţ a fost făcut după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a trimis, la începutul lunii august, o dronă încărcată cu explozibili la aeroportul din Leipzig, o bază militară cheie pentru armata germană şi pentru NATO.
„Îmi amintesc că, înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Marele Război Patriotic, germanii şi-au închis şi ei misiunile diplomatice... Vor din nou război”, a comentat Serghei Lavrov.
Şeful diplomaţiei ruse l-a criticat, de asemenea, pe cancelarul Friedrich Merz: „De fapt, se îndreaptă spre o declaraţie de război împotriva noastră. Lecţiile istoriei nu au fost învăţate. Şi se pare că toate aceste metastaze ale nazismului încep să se răspândească”, a afirmat Lavrov. „Este un fenomen periculos. Şi mi se pare că guvernul rus va trage concluziile corespunzătoare”, a adăugat el.
În schimb, Rusia a anunţat săptămâna aceasta închiderea iminentă a Institutului Goethe pe teritoriul său şi l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri german la Moscova, denunţând „acţiunile şi declaraţiile anti-ruse ale autorităţilor germane”. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a calificat măsurile autorităţilor germane împotriva Rusiei drept „o nouă greşeală grosolană”.




























